REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
15.2° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Doi senatori PDL demisionează din partid

Doi senatori PDL demisionează din partid

Replica API 19 iunie 2012 | 00:00 197

Senatorii Aurelian Tiberiu Prodan şi Tudor Udriştoiu au demisionat din PDL, informează Mediafax.

Senatorul Aurelian Tiberiu Prodan a declarat, luni, în plenul Senatului, că trece de la PDL la PNL.

Imediat, senatorul PNL Raymond Luca a luat cuvântul şi a susţinut că, din punctul său de vedere, "domnul senator Prodan nu este binevenit în grupul liberal". Ulterior a intervenit liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, pentru a preciza că afirmaţia colegului său a fost în nume personal. "Cu tot respectul, până una alta eu reprezint grupul PNL şi declaraţia domnului senator Raymond Luca, pe care îl respect, este în numele propriu, nu în numele grupului", a spus Haşotti. Prodan anunţa, în octombrie 2009, că va activa ca senator independent în cadrul grupului parlamentar al PDL, părăsind grupul PNL. Prodan afirma că, în urma unei situaţii care "trenează" în organizaţia PNL Suceava, a decis să nu mai facă parte din această organizaţie.

Senatorul PDL Tudor Udriştoiu a anunţat şi el că îşi dă demisia din PDL şi că va activa în continuare ca senator independent, afiliat grupului PDL. Parlamentarul a fost ales în colegiul uninominal 2 din Circumscripţia electorală 17 Dolj. Anterior, surse politice declarau pentru Mediafax, că senatorul de Dolj Tudor Udriştoiu ar urma să-şi anunţe demisia din PDL şi să rămână, cel puţin deocamdată, senator neafiliat la un grup parlamentar. La începutul săptămânii trecute, senatorul Sorina Plăcintă şi-a anunţat trecerea de la PDL la PNL. Miercuri, liderul liberalilor din Senat, Puiu Haşotti, a declarat că sunt discuţii cu mai mulţi parlamentari PDL care doresc să plece din partid şi să treacă la PNL şi PSD, el arătând că aceste schimbări sunt necesare puterii pentru a-şi păstra majoritatea la Senat şi de la 1 septembrie.

La alegerile locale din 10 iunie, şase senatori PNL şi PSD au fost aleşi în administraţia locală.

Sursa:Realitatea.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272