Doi TINERI confirmați cu COVID umblau `DEZLEGAȚI` pe STRĂZILE din NĂVODARI!
Doi TINERI confirmați cu COVID umblau `DEZLEGAȚI` pe STRĂZILE din NĂVODARI!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDouă persoane confirmate cu COVID-19, care aveau obligația de a sta în izolare, la domiciliu, la Năvodari, până pe 2 ianuarie, nu au dat doi bani și au plecat pentru... a-și rezolva problemele personale. Astfel, ambii s-au ales cu dosare penale.
La data de 29 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pentru verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește măsura izolării la domiciliu.
În urma activităților, s-a stabilit faptul că 2 persoane (un bărbat, de 33 de ani, și o femeie, de 26 de ani), față de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu pentru perioada în curs, nu au fost găsiți la adresele de domiciliu declarate.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Mai exact, în dimineața de joi, 30 decembrie, oamenii legii nu l-au găsit la domiciliu pe bărbat. Ulterior, la următoarea verificare, potrivit informațiilor noastre, nu a mai fost găsită nici femeia. Aceștia ar fi declarat că aveau de rezolvat probleme personale.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News