REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Doliu în lumea politică din Grecia, după ce fostul premier Costas Simitis a murit

Doliu în lumea politică din Grecia, după ce fostul premier Costas Simitis a murit

Deria ISLEAM 5 ianuarie 2025 | 12:59 513

Fostul premier grec, Costas Simitis, a murit duminică, 5 ianuarie, la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut de televiziunea publică Ertnews.

Doliu in lumea politica din Grecia, dupa ce fostul premier Costas Simitis a murit

Costas Simitis a murit

Costas Simitis, alături de alți politicieni, a pus bazele PASOK, adică Mișcării Socialiste Penelenă, partidul socialist ce a luat naștere în 1974, la scurt timp după căderea regimului dictatorial al coloneilor.

I-a fost succesor lui Andreas Papandreou, lider cu istorie veche în partid. După moartea lui Papandreou, Simitis i-a luat locul de președinte al PASOK, potrivit ekathimerini.com.

Simitis a fost prim-ministru al Greciei în perioada 1996 – 2004. Acesta a avut un rol important în decizia ca Grecia să adopte moneda euro, în 2001. În perioada în care a fost prim-ministru a susținut reformele economice și o integrare în viața europeană mai profundă. De asemenea, el a susținut stabilitatea economică prin privatizarea întreprinderilor de stat și o politică externă moderată.

Fostul premier a ajutat la evoluția Greciei

Simitis nu a fost doar premier, ci și ministru al Agriculturii, al Economiei Naționale și al Industriei și Comerțului. În calitate de președinte al PASOK, Simitis a adoptat o poziție de centru, pro-europeană.

Al doilea mandat al său a fost marcat de măsuri de austeritate adoptate cu scopul de a combate inflația și datoriile naționale.

În 2004 a reușit să ducă la îndeplinire buna organizare a Jocurilor Olimpice din Atena, prezidând un important program de construire a infrastructurii, printre care un nou aeroport și doi noi linii de metrou. Mai mult, a ajutat Ciprul să adere la Uniunea Europeană tot în anul 2004.

Născut la Atena în 1936, Simitis a studiat Dreptul și Economia în Germania și Anglia. A fost profesor universitar între anii 1971 – 1977, iar când s-a instaurat dictatura în Grecia a fugit din țară, revenind ulterior pentru a se implica activ în viața politică.

Costas Simitis era căsătorit și avea două fiice, conform fanatik.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pe greci ii mai ajuta si dzeu, ii mai aduna, la noi....
0
0