Dominic Fritz, după decizia CCR: „Declarațiile de avere prea au devenit un pistol cu apă în lupta anti-corupție“
Dominic Fritz, după decizia CCR: „Declarațiile de avere prea au devenit un pistol cu apă în lupta anti-corupție“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDominic Fritz, președintele interimar al USR, susține că decizia Curții Constuționale prin care se înlătură obligația de a publica declarațiile de avere și interese, dar se și permite ca veniturile partenerului/copiilor să fie ținute la secret, nu este chiar atât de gravă. Fritz consideră că declarațiile de avere „prea au devenit un pistol cu apă în lupta anti-corupție”.
„Decizia este finală. Dar lupta anti-corupție nu s-a terminat. Acum ne focusăm energia pe ce avem de făcut: USR propune să revizuim rapid legislația astfel încât acest instrument vital al luptei anticorupție, transparență averilor demnitarilor, să nu fie pierdut.
Dar adevărul este că declarațiile de avere și de interes prea au devenit un pistol cu apă în lupta anti-corupție. Din păcate, ani de zile, Agenția Națională de Integritate (dar și ANAF) au aplicat legea partinic sau au închis ochii. E momentul să-i deschidă. Știm toți anchetele de presă despre averi colosale care nu se regăseau în declarații de avere.
Reforma ANI și ANAF acum! Să ne asigurăm că au instrumentele să-și facă treaba. Să se folosească de tehnologie pentru a verifica automatizat și corect averile demnitarilor. Trebuie conduse de oameni cinstiți.
Și da, rescriem legea ca să obținem transparență cu standardele de constituționalitate impuse de CCR azi, după ce vom analiza motivarea”, scrie Dominic Fritz.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













