REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Donald Trump a prezentat „permisul FIFA”, care va permite suporterilor să accelereze procedura de obţinere a vizei

Donald Trump a prezentat „permisul FIFA”, care va permite suporterilor să accelereze procedura de obţinere a vizei

Robert NENCIU 19 noiembrie 2025 | 00:00 354

Donald Trump a anunţat luni, de la Casa Albă, introducerea unui „permis FIFA” menit să accelereze procedura de obţinere a vizelor pentru deţinătorii de bilete la Cupa Mondială de fotbal din 2026 (11 iunie-19 iulie), organizată în principal în Statele Unite.

Donald Trump a prezentat „permisul FIFA”, care va permite suporterilor sa accelereze procedura de obtinere a vizei

Politica migraţională deosebit de agresivă a lui Donald Trump de la revenirea sa la preşedinţie ridică semne de întrebare cu privire la primirea pe teritoriul american a milioane de spectatori străini aşteptaţi la următorul mare eveniment fotbalistic, coorganizat de Statele Unite, Mexic şi Canada. Sistemul prezentat luni „va permite deţinătorilor de bilete care au o lungă perioadă de aşteptare (pentru viză) să solicite o programare prioritară”, a anunţat Trump, însoţit din nou de preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

„Cu acest „pass FIFA”, putem să ne asigurăm că cei care cumpără un bilet, care sunt adevăraţi fani ai fotbalului, vor putea veni să asiste la Cupa Mondială în cele mai bune condiţii, începând cu obţinerea vizei”, a afirmat Infantino, estimând că „între cinci şi zece milioane” de spectatori din întreaga lume sunt aşteptaţi la competiţie.

„Biletul dvs. nu este o viză”, a avertizat totuşi secretarul de stat american, Marco Rubio. „Nu vă garantează intrarea în Statele Unite”, a precizat el. „Vă garantează o programare accelerată. Veţi trece în continuare prin acelaşi proces de verificare. Vom efectua aceleaşi verificări ca pentru oricine altcineva. Singura diferenţă este că le punem în fruntea listei.”

Şeful diplomaţiei americane a indicat, de asemenea, că „400 de agenţi consulari suplimentari” au fost detaşaţi în întreaga lume şi că, în anumite ambasade, personalul a fost „dublat”.

De la începutul lunii iunie, administraţia Trump interzice intrarea pe teritoriul american a cetăţenilor din douăsprezece ţări, în majoritate din Africa sau Orientul Mijlociu, şi impune restricţii asupra altor şapte ţări. Casa Albă a asigurat la momentul respectiv că echipele participante la Cupa Mondială din 2026 nu vor fi afectate. Din cauza lipsei vizelor, echipa feminină de baschet din Senegal a fost nevoită să renunţe la un stagiu de pregătire în Statele Unite la sfârşitul lunii iunie.

Şaisprezece oraşe gazdă, dintre care unsprezece în Statele Unite, vor găzdui prima Cupă Mondială din istorie cu 48 de echipe. 34 de selecţii şi-au validat deja biletul pentru competiţie, potrivit news.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o sa aiba papagalul cu umplerea stadioanelor !!! Fraier !!!
3
0