REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Donald Trump cere o anchetă cu privire la sprijinul pe care l-a primit Kamala Harris de la celebrități. Care este motivul

Donald Trump cere o anchetă cu privire la sprijinul pe care l-a primit Kamala Harris de la celebrități. Care este motivul

Andreea MUSAT 20 mai 2025 | 00:00 830

Donald Trump a anunţat luni că vrea să fie lansată o „anchetă majoră” cu privire la sprijinul pe care fosta sa rivală Kamala Harris l-a primit din partea unor celebrităţi în campanie, ideea venindu-i în urma unor schimburi de replici acide cu Bruce Springsteen, relatează AFP.

Donald Trump cere o ancheta cu privire la sprijinul pe care l-a primit Kamala Harris de la celebritati. Care este motivulDonald Trump

„Candidaţii nu au voie să plătească pentru SPRIJIN, ceea ce Kamala a făcut, sub pretextul plăţii pentru divertisment”, a anunţat Donald Trump pe platforma sa Truth Social. „Voi solicita o anchetă majoră în această chestiune”, a anunţat el.

În timpul campaniei prezidenţiale din 2024, Kamala Harris a putut conta pe sprijinul unor vedete precum cântăreaţa Beyoncé şi prezentatoarea Oprah Winfrey. Aceasta din urmă a negat deja că firma sa de producţie ar fi primit un milion de dolari de la echipa fostei vicepreşedinte pentru a acoperi costurile legate de organizarea apariţiei sale în celebrul său talk-show.

De asemenea, echipa lui Kamala Harris a negat zvonurile potrivit cărora ar fi plătit-o pe Beyoncé pentru a apărea la unul dintre mitingurile sale.

Donald Trump, care a câştigat alegerile fără probleme, a primit puţin sprijin din partea industriei de divertisment, dar a putut conta pe sprijinul unor persoane cu influenţă masculinistă, precum gazda de podcast Joe Rogan.

Donald Trump a acuzat-o, de asemenea, pe Kamala Harris că l-a plătit pe legenda rock Bruce Springsteen pentru a cânta la un miting în statul Georgia, cu câteva săptămâni înainte de alegeri. „Cu cât l-a plătit Kamala Harris pe Bruce Springsteen pentru prestaţia sa slabă din timpul campaniei sale prezidenţiale? De ce a acceptat banii dacă este un fan al ei?”, a scris el ironic în mesajul său.

Săptămâna trecută, Donald Trump s-a dezlănţuit la adresa rockerului american, numindu-l „nemernic”, după ce Springsteen a atacat verbal guvernul său „corupt” în timpul unui concert în Marea Britanie.

Autorul celebrului hit „Born in the USA” declarase: „Acasă, America pe care o iubesc, America despre care am scris, sursa de speranţă şi libertate timp de 250 de ani, este în mâinile unui guvern corupt, incompetent şi trădător”. De asemenea, el l-a descris pe Donald Trump drept un „preşedinte incompetent”.

„Nu este aceasta o contribuție majoră și ilegală la campanie? Cum rămâne cu  Beyonce? ... Și cât de mult a mers la Oprah ŞI Bono????” - a scris luni Trump pe Truth Social. „Am de gând să cer o anchetă majoră în această chestiune”, a anunţat el. „Candidaţii nu au voie să plătească pentru susţinere, ceea ce a făcut Kamala, sub pretextul plăţii pentru divertisment. În plus, acesta a fost un efort foarte costisitor şi disperat de a creşte artificial mulţimile ei mici. NU ESTE LEGAL! Pentru aceşti "artişti de divertisment„ nepatrioţi, aceasta a fost doar o modalitate coruptă şi ilegală de a profita de un sistem defect. Vă mulţumim pentru atenţia acordată acestei probleme!!!”, şi-a încheiat Donald Trump comentariul pe Truth Social, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca ii vine si lui randul. Cand o sa trebuiasca sa recunoasca influenta asasinului putin !!! Si banii incasati de la ucigas !!! Iar bruce n-are nevoie de bani ! El ii da mmmwie trumpului moca !!! Cu kkkt !!!
4
0
un mare escroc un mare idiot seminanalfabet si om de afaceri ratat i-a adus la disperare pe americani cu pprostiile lui la foc automat care sfideaza legile si bunul simt sa nu uitam ca e primul presedinte din istoria sua cu o condamnare penala definitiva popularitatea lui a scazut deja pe la 30 si ceva la suta spun sondajele
4
0
Democrație de sute de ani, vă lăudați americanilor. Vă calcă în picioare acest fanfaron de o răutate incredibilă !
6
2