DOREL e peste tot! Au ASFALTAT drumul, apoi l-au stricat pentru că au UITAT să facă podeţele
În foarte multe localități din Constanța, odată cu venirea alegerilor, primarii au funcție au devenit deodată foarte gospodari și au trecut la asfaltări și alte lucrări pe care nu le-au făcut timp de patru ani. Este și cazul satului Movilița, din comuna Topraisar, unde, după ce drumul a fost asfaltat și marcat, a fost spart pentru niște lucrări care trebuiau făcute înainte de asfaltare. Din spusele sătenilor, lucrul acesta nu se întâmplă nu numai în Movilița ci și în alt sat, Biruința.
Locuitorii comunelor unde se fac aceste lucrări sunt total nemulțumiți deoarece aceste lucrări le-au stricat total drumul asfaltat și sunt total neîncrezători că după terminarea lucrărilor, drumul va fi adus la starea de dinainte. ”Am așteptat atâta timp să ne asfalteze și nouă drumul, și acum când s-au îndurat înainte de alegeri să facă asta, au venit și au stricat treaba bună pe care o făcuseră. M-am săturat de toate promisiunile lor de dinainte de alegeri și sper ca după ce o să termine chestia asta cu tuburile, să asfalteze cum era înainte.” a declarat pentru ziarul Replica de Constanța, un sătean nemulțumit.
Primar Topraisar: Așa au fost lucrările programate
Contactat de către reporterii Replica de Constanța pentru un punct de vedere în legătură cu această situație, primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, a declarat:
Primarul Stelian Gheorghe
”Sunt lucrări programate de mai mult timp, și pe care acum am reușit să le facem. O să facem niște rigole de scurgere, un fel de podețe care sunt tot pentru sătenii din aceste sate, să se scurgă apa cum trebuie și să nu mai existe inundații. Lucrările se vor termina până în data de 15 noiembrie și după aceea vom reface și asfaltul și drumul marcat.”
Virgil STOIAN

Bai, gunoaielor!!!!! Cine executa sau a executat lucrarea?
Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...372
Nu sunt puține cazurile în care, în mai toate magazinele, clienții au avut parte de surprize neplăcute ca prețul...345
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa,...317
Oana Lis face un apel disperat pentru salvarea fostului primar general al Capitalei. Viorel Lis a ajuns în cărucior cu...687


ConstanțaUmiditate: 73%
Vânt: 3.53 m/s
Presiune: 1007 milibari

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) a învins-o în semifinalele turneului de tenis de la Toronto pe americanca Jessica...117
David Popovici a devenit și campion european după ce a evoluat, sâmbătă, în finala probei de 100 m liber din...103
Sportivele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice la Tokyo, au câştigat medaliile de aur,...207
Simona Halep, locul 15 WTA, şi Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, şi-au aflat adversarele din primul tur la...415


În weekendul prelungit cu ocazia Zilei Marinei, Constanța va beneficia și de un spectacol de lumini, culoare și...698
Un accident rutier a avut loc în cursul dimineții de vineri, 12 august a.c., în jurul orei 04:30, la ieșire de pe...5248
Primarul orașului Constanța, Vergil Chițac, în cursul zilei de vineri, 12 august a.c., a organizat o conferință de...5737
CFR Călători a anunţat vineri că modifică temporar mersul trenurilor. Cei care au cumpărat bilete pentru perioada...578
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri, că foarte multe din amendamentele primite şi examinate...262
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...277
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, în cadrul unei...228
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...293
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3549
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2815
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5341
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4164
Metallica, Mariah Carey, Rosalia şi Jonas Brothers se vor reuni anul acesta la New York pentru Global Citizen Festival,...231
Elton John ar putea continua să cânte în metavers mult timp după ce va renunţa la turnee, relatează miercuri...240
Basistul trupei The Pogues, Darryl Hunt, a murit la vârsta de 72 de ani, a anunţat marţi formaţia britanică de punk...225
Jurnalistul Victor Ciutacu a reacționat, pe Facebook, după ce, într-o emisiune, fostul lider social-democrat Liviu...712
Conducerea Republicii Moldova i-a obligat pe liderii transnistreni să anunțe Chișinăul despre deplasările lor în...749
Un bărbat înarmat și echipat cu vestă antiglonț s-a apropiat de sediul FBI din Ohio. Acesta a fugit după un schimb...505
Directorul FBI, Christopher Wray, a revenit miercuri asupra amenințărilor de pe rețelele de socializare la adresa sa...499
Un român în vârstă de 38 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc din landul german Saxonia-Anhalt,...712
Procesul patologic de ateroscleroză, de îngustare a arterelor coronare, este cel care stă la baza bolii coronariene...246
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...270
Un grup de cercetători din Italia a descoperit un vaccin anti-cancer capabil să declanşeze răspunsuri ale sistemului...490
Un număr de 6.469 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...537
MARE GAINAR STELIAN G DOREL !!!