REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.8° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.8° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Dorian Popa, Selly şi 5Gang, concert-surpriză la o școală din București. Cum au reacționat elevii

Dorian Popa, Selly şi 5Gang, concert-surpriză la o școală din București. Cum au reacționat elevii

Replica API 30 noiembrie 2019 | 00:00 1572

Dorian Popa, Selly și 5Gang

foto: Mihai Ionescu

Cei mai iubiţi artişti ai momentului, Dorian Popa, Selly şi formația 5Gang, au participat vineri dimineaţă, de la ora 9.30, la o întâlnire cu elevii mai multor școli din Capitală. Click! a fost acolo, a aflat motivul întâlnirii şi a stat de vorbă cu idolii copiilor care ne-au mărturisit că nimic nu este prea greu dacă îți place ceea ce faci.

Vineri dimineaţa, în jurul orei 9.00, elevii Școlii 58 „Petre Ghelmez” au fost invitați în curtea şcolii, unde au avut parte de o surpriză. Dorian Popa (31 de ani), Selly (18 ani) şi trupa 5Gang au venit să le spună că „şcoala e cool”. „Această întâlnire cu Dorian Popa, Selly şi 5Gang face parte din «Academia Copiilor Sector 2» care este cel mai mare program educaţional din România în momentul acesta. Este un program iniţiat de Primăria Sectorului 2 în care sunt înscriși peste 37.000 de copii de la 70 de şcoli din Sectorul 2. Ei au ales să participe la cursurile oferite opţional şi gratuit de către Primăria Sectorului 2. Copiii au ocazia să urmeze cursuri pentru dezvoltarea personală, cursuri prin care ei pot să aprofundeze materia de la şcoală, sunt 30 de discipline care se desfăşoară în toate şcolile din sectorul 2”, ne-a povestit Alice Constantinescu, coordonator general la Academiei Copiilor Sector 2.

Dorian Popa şi Selly își învață fanii cum să reacționeze la bullying

Ambasadori ai proiectului «Academia Copiilor Sector 2», Selly şi Dorian Popa au transmis și un mesaj foarte puternic al campaniei pentru combaterea fenomenului de bullying (comportamentul ostil și abuziv care poate ajunge la violențe grave). „Aşa cum a zis şi Selly pe scenă, «Bullying-ul nu este cool, şcoala este!». Ne dorim ca atunci când văd astfel de lucruri în şcoală, copiii să nu-şi mai dorească să chiulească. Mai există doi ambasadori în cadrul proiectului, Mirela Retegan (Gașca Zurli) şi Ioana Ginghină. Ioana susţine masterclasuri de teatru, iar Mirela vine în şcoli cu sesiuni de dezvoltare personală cu cadrele didactice. Este un soi de workshop în care cadrele didactice învaţă metode de a transforma materia într-un soi de învăţare distractivă”, ne-a mai spus Alice Constantinescu, coordonator general la Academiei Copiilor Sector 2.

Vedetele invitate în această dimineaţă în cinci şcoli ne-au povestit că nimic nu e greu dacă îți place ceea ce faci. „Este pentru prima dată când formația 5Gang face o astfel de întâlnire cu fanii, cinci concerte în cinci şcoli. Sunt foarte curios care va fi reacţia copiilor”, ne-a spus Selly. „Sunt obişnuit să mă trezesc aşa de dimineaţă, proiectele nu ţin cont de orele mele de somn neapărat, ci profesionalismul meu duce la bun sfârşit fiecare proiect în care mă aflu. Contează mai mult un pic de cât dorm eu. Am mai făcut surprize de toate felurile, dar recunosc că la o şcoală gimnazială nu am mai fost, ba mai mult, nu am ajuns atât de enigmatic. Niciunul dintre copilaşii de la Școala gimnazială «Petre Ghelmez» nu ştie că eu şi colegii de la 5Gang le vom face o surpriză”, ne-a spus Dorian Popa.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212