REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Doru Octavian Dumitru a ajuns de urgență la spital. Artistul și-a amânat un spectacol

Doru Octavian Dumitru a ajuns de urgență la spital. Artistul și-a amânat un spectacol

A.F. 22 octombrie 2025 | 00:00 823

Doru Octavian Dumitru a fost dus de urgență la spital după ce s-a simțit rău. Artistul în vârstă de 69 de ani a fost nevoit să-și amâne spectacolul de la Onești care ar fi trebuit să aibă loc marți seara, potrivit Unu pe Trotuș.

Doru Octavian Dumitru a ajuns de urgenta la spital. Artistul si-a amanat un spectacolDoru Octavian Dumitru

Familia a postat un mesaj pe Facebook în care anunță că actorul trece prin momente grele.

„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate. Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun.

Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate, atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc. Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate.

Vă rugăm tuturor, dar mai ales reprezentanților media să îi respectați intimitatea atât lui cât și a familiei sale. Rugați-vă pentru ca el să depășească cu bine această încercare grea“, citează stiripesurse.ro.

Doru Octavian Dumitru a ajuns de urgenta la spital. Artistul si-a amanat un spectacol

Spectacolul „Globariciu”, programat în această seară la Cinematograful Capitol din Oneşti, a fost reprogramat din cauza problemelor de sănătate ale artistului. Evenimentul urma să aibă loc la ora 19.00.

Firma organizatoare SC Spectatour SRL din Constanța a anunțat că spectacolul va fi reprogramat sau se vor restitui banii celor care au cumpărat bilete.

Toate locurile pentru spectacolul de astăzi fuseseră vândute, arătând interesul ridicat al publicului pentru prestația îndrăgitului comediant.

Impresarul lui Doru Octavian Dumitru a oferit informații suplimentare. Acesta a declarat că spectacolul de la Onești va fi reprogramat la o dată ulterioară, în funcție de evoluția stării de sănătate a artistului.

Artistul mai avea programate spectacole la Adjud (mâine), joi la Buzău și luni la Sala Palatului din București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Multa sanatate Dorule! Fa-ne iar sa radem! Doamne Ajuta!
3
0