Dosar penal din oficiu pentru elevul care a folosit un spray lacrimogen în liceu
Dosar penal din oficiu pentru elevul care a folosit un spray lacrimogen în liceu
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii au întocmit dosar penal, din oficiu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi lovire sau alte violenţe, în cazul elevului de 15 ani care a folosit un spray lacrimogen la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Capitală.
"Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2", a informat, marţi, Biroul de presă al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Echipajele de intervenţie au evaluat 29 de elevi ai Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" şi au transportat la spital 25 dintre aceştia, după ce adolescentul de 15 ani a utilizat un spray paralizant atât la intrarea, cât şi în incinta clădirii. Mai mulţi elevi au acuzat stare de rău.
Potrivit unor surse judiciare, incidentul s-a produs în urma unui conflict al elevului cu un coleg, conform agerpres.ro
Poliţiştii de la Secţia 9 Poliţie au fost sesizaţi de către directorul instituţiei de învăţământ, prin apel 112, în jurul orei 10,00, cu privire la faptul că un elev ar fi pulverizat spray iritant-lacrimogen atât în exterior, cât şi la intrarea în instituţie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)