REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Dosar penal la Constanța pentru comercializarea unor jucării contrafăcute

Dosar penal la Constanța pentru comercializarea unor jucării contrafăcute

Replica API 1 iunie 2019 | 09:57 566

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, în luna mai, au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. În urma controlului, au fost descoperite 14.300 jucării, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 30.05.2019 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Dosar penal la Constanța pentru comercializarea unor jucării contrafăcute

De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani. Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 1.018.900 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsuri legale care se impun.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere