REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Dosarul CRIMINALULUI de la BOEMA, TRANȘAT de Curtea Supremă

Dosarul CRIMINALULUI de la BOEMA, TRANȘAT de Curtea Supremă

Replica API 20 mai 2021 | 12:05 2584

Mustafa Onder a fost condamnat în anul 2018 la 16 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, după ce, proaspăt venit din Germania, și-a înjunghiat mortal o cunoștință, în urma unui scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool. Nemulțumit de pedeapsa primită, acesta a tot contestat sentința, ajungând până la Înalta Curte de Casație și Justiție. Primul termen de judecată este în data de 15 iunie 2021.

Cum s-a întâmplat crima

Potrivit anchetei, Mustafa Onder, de 54 de ani, venit recent din Germania, se afla într-un bar situat la parterul blocului ST8 de pe Aleea Orhideelor, unde consumase toată ziua băuturi alcoolice. La un moment dat, în local şi-a făcut apariţia Nicolae Şolcănea, de 34 de ani, din Slobozia, o cunoştinţă a lui Onder. Au consumat alcool, după care cei doi s-au luat la ceartă. Ulterior a izbucnit un real scandal, lăsându-se cu uşi sparte şi lovituri. Însă, lucrurile nu s-au oprit aici, Onder lovindu-şi adversarul cu un obiect tăietor înţepător, cel mai probabil un cuţit. Victima a reuşit să iasă din bar, dar s-a prăbuşit pe carosabil, într-o parcare de pe Aleea Orhideelor, unde a început să strige după ajutor, în jurul orelor 19.45. Potrivit cadrelor medicale, acesta nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat. Prezenta o plagă înjunghiată la nivelul regiunii toracice anterioare.

Condamnat la 16 ani de închisoare

Conform minutei judecătorești, Mustafa Onder a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor dar și la plata sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și 60.000 lei titlu de daune morale. Împotriva acestei pedepse a depus contestație Mustafa Onder, primul termen la ÎCCJ urmând a fi pe 15 iunie 2021.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa-i dea pe viata!
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272