REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Două spitale din Ploieşti funcţionează în clădiri cu risc seismic I şi II

Două spitale din Ploieşti funcţionează în clădiri cu risc seismic I şi II

Lucia JIANU 6 martie 2025 | 00:00 452

Două spitale din municipiul Ploieşti funcţionează în clădiri încadrate cu risc seismic I, respectiv II, unul dintre acestea fiind inclus într-un program naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor.

Doua spitale din Ploiesti functioneaza in cladiri cu risc seismic I si II

Primarul Mihai Poliţeanu a declarat, marţi, pentru AGERPRES, că Spitalul Municipal Ploieşti este încadrat în risc seismic I, cea de-a doua unitate sanitară expertizată fiind Spitalul de Pediatrie, care are risc seismic II.

"La Spitalul Municipal sunt 10 clădiri, dintre care şase, dacă nu mă înşel, sunt cu pacienţi. Acolo noi am depus anul trecut cerere de finanţare prin programul 'Mihail Cantacuzino', care e special pentru unităţi spitaliceşti. Pe celălalt spital nu avem absolut nimic. (...) Ne tot chinuim să găsim soluţii. (...) Există o discuţie pentru preluarea de către Consiliul Judeţean a Spitalului de Pediatrie. Explorăm împreună cu CJ varianta mutării acestuia în clădirea IPCUP şi a doua variantă este finanţare europeană, dar asta e de durată, o procedură pe ani de zile. CJ a apucat să depună pentru finanţare şi poate include şi Spitalul de Pediatrie în proiect, dar trebuie să îl dăm în administrarea CJ înainte... Suntem în discuţii", a precizat edilul.

Peste 240 de clădiri expertizate în Ploiești


Conform informaţiilor transmise de Primăria Ploieşti la solicitarea AGERPRES, la nivelul oraşului au fost expertizate, prin diferite programe, 240 de clădiri aflate atât în proprietatea municipiului, cât şi blocuri de locuinţe.

"Numărul total de clădiri expertizate cu destinaţie de locuinţă este de 211, din care 141 au fost încadrate în clasele de risc seismic I sau II. De asemenea, numărul de clădiri expertizate aflate în proprietatea municipiului este de 143, din care 92 sunt incluse în clasa de risc seismic I sau II", arată sursa citată.

Potrivit acesteia, municipalitatea a expertizat şi două clădiri încadrate în clasa II de risc seismic în care îşi desfăşoară activitatea Poliţia Locală Ploieşti şi Policlinica Cina.

"Conform Legii nr. 212 din 12 iulie 2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, municipalitatea, pentru clădirile încadrate în clasa de risc seismic în care funcţionează instituţii publice, a solicitat fonduri prin programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. În acest sens au fost întocmite auditul energetic şi expertiza tehnică a acestora. Pentru Policlinica Cina a fost semnat contractul de elaborare a documentaţiei de proiectare faza Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.I.)", mai informează sursa citată. , scrie protv.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se intampla in tara cu cel mai mare risc seismic din europa care e tara noastra calificarea corecta este inconstienta criminala din partea autoritatilor in primul rand a guvernului si parlamentului care nu au dat o lege care sa oblige pe toti institutii de stat si privati sa faca controale expertize si sa repare de urgenta toate structurile de rezistenta defecte la absolut toate cladirile si structurile potential periculoase din tara asta !
0
0
in ploiesti sa sfeteresit mult, aveau rafinarii, intreprinderi mari. cu acesti va puteati face spitale noi.
0
0
in ploiesti sa sfeteresit mult, reau rafinarii, intreprinderi mari. cu acesti va puteati face spitale noi.
0
0
tara sunt cu siguranta multe zeci de mii de cladiri private cu structura de rezistenta defecta si risc seismic mare si foarte mare pe care nu le verifica nimeni niciodata ptr ca legea a aruncat intreaga raspundere la proprietar iar proprietarii sunt de o inconstiinta sinucigasa pe care numai inconstienta criminala a legiuitorilor din parlament o egaleaza la primul cutremur mare guvernul si psdnl direct responsabile vor arunca cu ipocrizie criminala toata vina mortilor in spatele proprietarilor; in cazul blocurilor unde sunt mai multi proprietari e chiar imposibil de facut ceva ptr repararea structurilor de rezistenta afectate rusine magarilor
0
0