REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Două transplanturi renale făcute la Iaşi după o prelevare care a avut loc la Oradea

Două transplanturi renale făcute la Iaşi după o prelevare care a avut loc la Oradea

Replica API 2 martie 2022 | 00:00 455

Două transplanturi renale au fost efectuate la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi, după o prelevare de organe care a avut loc la Oradea, potrivit Agerpres, citat de stiripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon", a declarat, luni, că beneficiarii sunt un bărbat în vârstă 44 de ani din Vrancea, care suferea de diabet zaharat de tip I şi era în program de dializă de un an, respectiv un bărbat de 33 de ani din Cluj şi care era în program de dializă din 2014.

"Rinichii acestui donator au fost redirecţionaţi către Iaşi pentru că acest centru din Iaşi are experienţa cea mai mare la transplantarea pacienţilor cu afecţiuni hepatice virale. Pacienţii sunt în prezent urmăriţi în Compartimentul de Transplant Renal şi se recuperează după intervenţie", a declarat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic "Dr. C. I. Parhon".

Echipa chirurgicală de transplant a fost coordonată de dr. Corneliu Moroşanu, iar echipa de transplant care a evaluat pacienţii înainte şi după operaţie a fost formată din medicii Lucian Sireţeanu şi Titus Andrian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272