REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Două violuri la Ostrov, în aceeaşi lună: suspecţii au fost arestaţi

Două violuri la Ostrov, în aceeaşi lună: suspecţii au fost arestaţi

Replica API 26 mai 2015 | 00:05 165

Abuzate de vecini

Abuzate de vecini

Încă un viol la Ostrov! Un bărbat de 43 de ani, Nicolae Cismaru, a abuzat sexual o vecină, pe care se oferise s-o ajute la montarea unor araci în grădină. Individul a fost arestat pentru 30 de zile. Menţionăm că la mijlocul lunii mai un adolescent a violat o bătrână, tot la Ostrov. Şi acesta, respectiv Valentin Stoiciu, a fost arestat. Nicolae Cismaru, de 43 ani, din Ostrov, în ziua de 21.05.2015, în jurul orelor 19.00, a intrat în locuinţa persoanei vătămate J.C., şi cu această ocazie, sub pretextul că doreşte să o ajute să monteze aracii la cultura de roşii, a întreţinut un raport sexual neconsimţit cu persoana vătămată, prin violenţă şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, aceasta având vârsta de 68 ani, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia. Ulterior, la solicitarea persoanei vătămate, inculpatul a refuzat să părăsească imobilul după consumarea raportului sexual. După mai multe ore, după ce Nicolae a plecat, femeia a alertat autorităţile. Individul a fost prezentat Judecătoriei Medgidia, pe 25 mai anul curent, cu propunere de arestare, magistraţii emiţând pe numele lui mandat pentru 30 de zile. Reamintim că, la mijlocul lunii mai, un alt viol avea loc în localitatea Esechioi, Ostrov. Totul s-a petrecut în noaptea de 12 spre 13 mai, când o persoană necunoscută a dat buzna în casa unei femei de 87 de ani, care locuieşte singură. A intrat în dormitor şi, prin ameninţarea cu acte de violenţă, a violat-o. După, a plecat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Femeia a sunat imediat la 112, anchetatorii sosind la faţa locului. Echipa operativă a identificat-o pe victimă la domiciliu, acesta prezentând leziuni la nivelul încheieturilor mâinilor şi la gură. Au demarat cercetările sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi au identificat imediat făptaşul. Este vorba despre un minor, în vârstă de 15 ani, Valentin Stoiciu. Acesta şi-a recunoscut fapta, menţionând că a avut nevoie să-şi calmeze poftele sexuale. Băiatul nu este cunoscut cu antecedente, dar provine dintr-o familie dezorganizată, fiind în abandon şcolar. În cursul zilei de 14.05.2015 a fost examinat medico- legal, stabilindu-se că avea discernământ când a săvârşit fapta. Şi el a fost arestat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272