REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° Constanța Mie., 1 Mai 2024
Anul XX Nr. 6716
16.5° Constanța Miercuri, 1 Mai 2024 Anul XX Nr. 6716
 

Dragnea: Nu mai dorim ca prefecţii să poată suspenda actele administrative ale autorităţilor locale

Dragnea: Nu mai dorim ca prefecţii să poată suspenda actele administrative ale autorităţilor locale

Replica API 12 ianuarie 2013 | 00:00 67

Vicepremierul Liviu Dragnea a afirmat, vineri, la Ploieşti, că cea mai mare parte a instituţiilor deconcentrate vor trece în subordinea consiliilor judeţene şi că Guvernul doreşte ca prefecţii să nu mai aibă posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ, acesta să se suspende de drept. Dragnea a mai spus că prefecţii se vor concentra pe coordonarea mult mai fermă a acţiunilor în perioadele de calamităţi şi pe modul în care se aplică programul de guvernare şi a mai afirmat că prefecţii ar putea avea şi competenţe pe partea de control. "Ne gândim serios dacă să aibă ceva competenţe din punct de vedere al controlului, pentru că o parte însemnată din instituţiile judeţene de control nu vor trece la autorităţile locale şi atunci cred că este firesc ca la nivel judeţean cel care sa le coordoneze să fie prefectul", a spus Dragnea, citat de Mediafax. De asemenea, potrivit lui Dragnea, Guvernul doreşte ca prefecţii să nu mai aibă posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ, acesta să se suspende de drept. "Nu mai dorim ca prefecţii să aibă la îndemână un document îngrozitor şi incorect şi anume posibilitatea ca, atunci când atacă un act administrativ al unei autorităţi locale, acel act să se suspende de drept. Numai o instanţă judecătorească trebuie să aibă această competenţă. Nu este posibil ca un funcţionar public, chiar dacă este înalt funcţionar public, să suspende un act al unei autorităţi locale", a spus Liviu Dragnea. Ministrul dezvoltării şi administraţiei publice a mai vorbit şi despre rolul şi statutul funcţionarilor publici, dar şi despre o modificare legislativă în ceea ce priveşte atribuţiile pe care le au primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene. "Şi funcţionarii publici şi aleşii locali sunt nemulţumiţi de actuala legislaţie. De exemplu, un primar nu poate oferi stimulente financiare pentru un funcţionar foarte bun, pe de altă parte, un edil, care semnează o autorizate de construcţie, ar trebui sa aibă decizia de oportunitate şi nu ar trebui sa răspundă în solidar cu specialiştii care şi-au dat acordul. Consider că sunt multe lucruri care trebuie schimbate", a mai afirmat Dragnea, conform Mediafax.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272