REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Dragomir: "Palaz să-şi facă campanie până-i sar creierii pe pereţi, dar nu de la prefectură"

Dragomir: "Palaz să-şi facă campanie până-i sar creierii pe pereţi, dar nu de la prefectură"

Replica API 17 noiembrie 2011 | 00:00 122

Preşedintele PNL Constanţa susţine că prefectul a săvârşit un abuz prin demiterea primarului Mangaliei, iar reprezentantul Guvernului de la malul mării ar trebui să-şi facă campanie electorală pe cont propriu, şi nu din funcţia sa de înalt funcţionar al statului. "Prefectul Constanţei a abuzat din nou de prerogativele sale, atunci când l-a demis pe Tusac. Până să fie o hotărâre judecătorească în acest sens, Palaz nu avea nici un drept legal de a face aşa ceva. Eu, să fiu în locul lui Tusac, l-aş da imediat în judecată pe Palaz", a declarat, pentru "Replica", deputatul Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa. "Chiar dacă nu eşti apolitic, pentru că aşa merg lucrurile în ţara asta, măcar ia o aparenţă de legalitate şi nu te băga. Eşti în campanie electorală, înţeleg, bate-te până-ţi sar creierii pe pereţi, dar nu de la prefectură. Palaz trebuia să se retragă din funcţie şi să ducă această campanie pe cont propriu. A greşit aici. Şi nu spun asta pentru că mi-ar fi contracandidat pentru vreo funcţie, dar pur şi simplu, nu trebuia să facă asta", a mai spus Dragomir.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272