REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie

Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie

Virgil STOIAN 18 decembrie 2024 | 11:13 508

Proprietarii de câini sunt obligați să îi înregistreze și să îi microcipeze conform legislației în vigoare (OUG 155/2001). În caz de pierdere, microciparea permite identificarea și contactarea proprietarilor. Câinii neînregistrați găsiți în spațiile publice sunt considerați fără stăpân și sunt supuși legislației specifice.

Drepturile si obligatiile detinatorilor animalelor de companie

Microciparea și înregistrarea în Registrul de Evidență a Câinilor fără Stăpân (RECS) sunt obligatorii, dar și utile în cazul pierderii animalelor de companie.

Dacă vă pierdeți câinele, iar acesta este microcipat (deci înregistrat în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân cu datele dvs. de contact), puteți fi anunțat atunci când cineva îl găsește și îl duce la veterinar sau ajunge în Adăpostul public de animale abandonate Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.11 (fostă Vârful cu Dor nr.5).

De asemenea, proprietarii au responsabilitatea de a oferi protecție, îngrijire și un adăpost adecvat animalelor lor.

Abandonul câinilor preluați de la adăpost constituie infracțiune și se sancționează conform legislației specifice.

Sterilizarea câinilor de rasă comună și declararea gestațiilor sunt obligatorii, fiind necesară colaborarea cu un medic veterinar.

Menținerea igienei în spațiile publice și adiacente, precum și ridicarea imediată a excrementelor animalelor de companie, sunt tot obligații ale deținătorilor de câini. Proprietarul animalului de companie trebuie să aibă asupra sa materiale, care să-i permită realizarea acestei operațiuni.

Totodată, constituie contravenții și se sancționează conform actelor normative în vigoare:

-lăsarea liberă a câinilor atât ziua, cât și noaptea, în curțile de folosință comună, de natură a pune în pericol colocatarii sau alte persoane;

-neridicarea resturilor rezultate în urma hrănirii câinilor, pisicilor sau a altor animale pe domeniul public sau pe spațiile de folosință comună din interiorul sau de jur împrejurul imobilelor.

Mai multe informații suplimentare pot fi obținute de la reprezentanții Adăpostului public pentru animale abandonate din Constanța. Număr de contact: 0733045213.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si botnita ptr cainii din rasele periculoase rase care nici nu sunt cunoscute de multi vreo 20 si ceva sau 30 si cainii de mari dimensiuni nimic ? numai cainii conteaza oamenii nu in tara in care au fost o multime de oameni ucisi sau raniti grav de caini vagabonzi sau nu si nimeni nu a fost niciodata pedepsit ?
3
1