REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Droguri de peste 600 de mii de euro, confiscate în acest sezon pe litoral

Droguri de peste 600 de mii de euro, confiscate în acest sezon pe litoral

Replica API 7 septembrie 2012 | 00:00 263

În sezonul estival 2012, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa şi cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea au acţionat în colaborare cu poliţiştii din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Constanţa şi Tulcea, cu Jandarmeria Constanţa şi Tulcea, cu poliţiştii Gărzii de Coastă Constanţa, cu lucrătorii Gărzii Financiare, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor aflate în competenţa proprie de cercetare, sub supravegherea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa şi Biroul Teritorial Tulcea. În această perioadă au fost organizate şi executate un număr de 62 acţiuni, au fost controlate şi legitimate un număr de 1216 persoane, au fost controlate un număr de 34 societăţi comerciale şi 137 autoturisme, s-au efectuat un număr de 38 percheziţii domiciliare şi 96 percheziţii informatice, au fost constatate un număr de 296 infracţiuni la Legea 678/2001, privind traficul cu fiinţe umane, la Legea 365/2002, privind comerţul electronic, la Legea 161/2003, privind criminalitatea informatică, la Legea 143/2000, privind traficul şi consumul ilicit de droguri, la Legea 194/2011, privind operaţiunile ilicite cu substanţa psihoactive, la Legea 39/2003, privind criminalitatea organizată. De asemenea, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., poliţiştii au întocmit 124 dosare penale la Legea 508/2001, în care sunt cercetate un număr de 377 persoane, din care 169 având calitatea de învinuit/inculpat, iar pentru un număr de 29 dintre aceştia luându-se măsura reţinerii sau a arestării preventive. Totodată, poliţiştii, în perioada analizată au confiscat 3500 gr. metamfetamină (MDMA), 10.468 gr. cannabis, 70 gr. haşiş, 750 comprimate Ecstasy, 6 gr. cocaină, 2500 plicuri substanţe etnobotanice, 316.000 buc. ţigări, în valoare totală de 602.000 euro. Principala prioritate a acţiunilor desfăşurate în această perioadă s-a axat pe combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi substanţe psihoactive, fapt pentru care în această perioadă au fost organizate un număr de 36 acţiuni cu efective lărgite, ocazionate de evenimentele desfăşurate cu precădere în staţiunile Mamaia, Vama Veche şi Costineşti, având ca rezultat prinderea în flagrant a 76 de persoane, care deţineau sau comercializau droguri de risc şi mare risc şi cu substanţe cu efecte psihoactive. În concluzie, se observă o creştere cu 27,2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în ceea ce priveşte numărul infracţiunilor constatate şi o creştere de 47,7% a numărului persoanelor cercetate. Ponderea inculpaţilor în acest gen de fapte o constituie tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 30 ani, iar în funcţie de domiciliul persoanelor, mare parte provin din Constanţa şi Bucureşti. După locul depistării se constată faptul că staţiunea Mamaia, cât şi zona litorală a oraşului Năvodari înregistrează cea mai importantă situaţie operativă de gen, iar cele mai multe infracţiuni au fost constatate cu ocazia festivalurilor muzicale "The Mision" şi "Sunwaves".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272