REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

DSV a ”închis” un operator de pe litoral, iar alți patru au suspendată activitatea

DSV a ”închis” un operator de pe litoral, iar alți patru au suspendată activitatea

Replica API 9 august 2022 | 14:43 3108

În perioada 27.06. - 08.08.2022 inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au verificat, pe litoral, 1.314 de unităţi de vânzare cu amănuntul şi alimentaţie publică, din 1.331 câte există la această dată catagrafiate. Au fost aplicate 283 de sancţiuni în valoare de 2.807.600 lei. Au fost emise o ordonanță de interzicere a activității şi patru ordonanţe de suspendare temporară a activităţii.

De asemenea, a fost confiscată şi trimisă către neutralizare o cantitate de 1.107,3 kg de produse alimentare (produse din carne, peşte, produse din peşte, preparate culinare), care nu corespundeau din punct de vedere al calităţii şi siguranţei alimentare.

În urma acestor controale, s-au constatat deficiențe cu privire la:

- comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar;

- ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare;

- condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție;

- depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;

- comercializarea de produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit.

Comandamentul Sezon Estival 2022 îsi desfăşoară activitatea pe zona litorală delimitată de localitățiile Corbu şi Vama Veche.

Echipele Comandamentului Sezon Estival actualizează permanent catagrafia unităţilor de alimentaţie publică şi vânzare cu amănuntul, efectuează acţiuni de control oficial şi oferă consiliere agenţilor economici. Au fost intensificate acţiunile de control oficial la grădiniţe, tabere de copii, pensiuni şi unităţi de alimentaţie publică unde iau masa grupuri de copii.

ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call–Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta e asa sa spuna ca au facut si ei ceva.Daca se face control pe bune,fara spagii ,70% din localuri se inchid in Cta
0
0
din Cernavoda declar cu mana pe inima ca sora mea de culoare Gela pusa de mine zilnic sa fure din gramaj la fiecare farfurie clientilor.Adica sa dea jos din farfurie mancare chiar in fata clientului.Rusine pentru mine si pentru firma Alcoclima Cernavoda restaurant Holywood
1
0
De ce nu nominalizati unitatile care au fost inchise? Ar trebui sa le stim si noi ca pe viitor sa ne ferim!
0
0
Trebuie inspectata si machidoneala aia de la Vadu, parca Moesia ii zice. Iti versi si matele din tine daca faci greseala sa incerci sa mananci midii.
1
0
trebuie inchisi toti care se joaca cu sanatatea oamenilor
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369