REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.6° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Dulea, patronul casei de amanet Garant, a închis accesul locuitorilor spre lacul Mamaia. Video

Dulea, patronul casei de amanet Garant, a închis accesul locuitorilor spre lacul Mamaia. Video

Replica API 28 martie 2022 | 00:09 10280

Mai mulți locuitori din Palazu Mare reclamă faptul că pe un teren de pe malul lacului Siutghiol, sau lacul Mamaia, așa cum este cunoscut de turiști, a ”răsărit„ de câteva săptămâni... un gard. Localnicii reclamă faptul că gardul a fost construit fără autorizație, iar în acest fel le-a fost îngrădit accesul către lac, unde aceștia pescuiau sau încingeau un grătar. Potrivit informațiilor noastre, terenul îngrădit aparține firmei Master Fishing, deținută de controversatul om de afaceri Virgil Dulea, patronul casei de amanet Garant. Acesta a fost sancționat pentru executarea de lucrări de construcții.

Gardul a apărut de nicăieri, în urmă cu câteva săptămâni neexistând nici o dovadă a vreunei autorizații de construcții. Gardul a fost amplasat de o parte și de alta a lacului, localnicii susținând că proprietarul dorește să aducă pământ prin care să acopere luciul de apă, astfel câștigând bucata de teren dintre cele două garduri, lucru care s-a întâmplat în trecut cu altă bucată de teren.

Practic, terenul îngrădit era folosit de către localnici la loc de agrement, ei venind aici la o partidă de pescuit sau la un grătar. Potrivit informațiilor noastre, terenul aparține lui Virgil Dulea, patronul casei de amanet Garant.

Doar pe aici mai aveam acces la lac

De două trei săptămâni a apărut un gard, pe partea lacului, pe un teren care nu este al primăriei și nici al ABADL. Nu știm cu ce autorizație a fost construit acest gard, problema este că toți locuitorii din Palazu, din această zonă, mai aveau acces la lac doar latura aceasta de 70 de metri, să vină la un pescuit sau un grătar, cu copiii la joacă. E posibil să intre cu pământ și pietre și să astupe canalul să prelungească latura gardului” a declarat Andrei Laurențiu, un locuitor din Palazu Mare, pentru ziarul Replica.

Proprietarul a fost amendat

Potrivit informațiilor noastre, Poliția Locală a efectuat deja un control la fața locului, iar acuzațiile se confirmă, fapt pentru care investitorul a fost sancționat conform legii 50/1991, cu 1000 de lei, pentru executarea de lucrări de construcții constând în: împrejmuire teren. I s-a adus în vedere să oprească lucrările de construcții și obținerea autorizației de construire pentru lucrările de construcții nelegal realizate în termen de 90 zile de la comunicarea procesului verbal. Totodată, i s-a impus să desființeze lucrările nelegal realizate în termen de 30 zile de la expirarea termenului dispus la punctul 2.

Simulare acoperire canal

Cine este Virgil Dulea

Virgil Dulea este un personaj destul de cunoscut în Constanța, aflându-se în centrul unui scandal de proporții. În 2007, în urma unor descinderi, oamenii legii, însoţiţi de Garda Financiară şi reprezentanţi ai OPC i-au confiscat peste 100 de kilograme de aur de la casa de amanet Garant, motivat fiind faptul că aurul nu avea documente justificative. Dulea a acuzat polițiștii că au furat o parte din aur. Au urmat ani de anchete, de procese, Dulea fiind trimis în judecată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. În anul 2019, Dulea Virgil a fost achitat definitiv.

Virgil Dulea

Date despre Master Fishing

Firma Master Fishing a fost înființată în anul 1993 și are ca principal domeniu de activitate acvacultura în ape dulci. Singurul acționar al firmei este Virgil Dulea, iar firma a avut în anul 2020 o cifră de afaceri de 307 765 lei, datorii de 571 918 de lei și 8 angajați.

VIDEO:

Precizăm că Virgil Dulea nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
din cauza patronului harparet vei avea pensia mica,acum nu iti dai seama de frica lui
3
0
Unde este Politia Locala Cata binga a loat Domnul Encica si Domnul Serban Toata lumea stie
0
0
ACEI ANGAJATI CARE COMENTEAZA DESPRE SALARIU, DACA NU VA CONVINE, CHIAR, DE CE NU VA DATI DEMISIA? LUCREZ LA FIRMA SI STIU CATE CONTROALE A AVUT DE LA TOATE AUTORITATILE STATULUI SI FARA NICIO AMENDA!!!!
1
8
am salariu minim pe economie,orele suplimentare le plateste cat vrea el intr un plic ca sa nu plateasca impozit la sat,deci nu le pune pe fluturas,spune ca daca nu iti convine dati demisia
6
0
Si Primarului ii place?
1
0
Hot ordinar care are impresia ca i se cuvine totul
1
0
Pulea asta a ajuns si el la ziar?
1
0
ce fac si altii cu aprobarea primarului.
2
0
Poate apare prin zona...si se inneaca accidental
1
0
Primaria nu stie cui apartine terenul sau se face ca ploua.
0
0
dupa ce o sa crape ,o sa ramina lacul betonat dupa el.ydiot needucat!
0
0
salariu minim pe economie iar orelele suplimentare in plic nu pe fluturas,deci practica munca la gri
4
0
Este fratele lui Ulea si poate face orice.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218