REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.5° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
19.5° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Dunărea iese din matcă. Când va atinge „vârful de debit” în România

Dunărea iese din matcă. Când va atinge „vârful de debit” în România

Mariana MURAT 19 septembrie 2024 | 12:44 2267

Debitul Dunării a crescut dinspre Austria și Slovacia, în urma precipitațiilor aduse de ciclonul Boris, iar Ungaria a fost nevoită să instaleze baraje şi diguri provizorii pe o lungime de 544 de kilometri de-a lungul fluviului din cauza riscului de revărsare. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat miercuri seară,  când va fi „vârful de debit” al Dunării în România.

Dunarea iese din matca. Cand va atinge „varful de debit” in Romania

Astăzi vă pot spune că la Budapesta avem un debit de 6.300m³/s și se estimează că va exista un vârf maxim de 8.700m³/s în data de 22 septembrie. Dacă aceste informații se vor adeveri, asta înseamnă că, de la acel moment, noi avem șase până la șapte zile în care vom avea, la intrarea în țară, la Baziaș, un debit maxim și, având în vedere că, până la intrarea în România, Dunărea mai adună debite și din alte cursuri de apă (...) noi estimăm că pe data de 28 sau pe data de 29 vom avea un vârf de debit de 9200-9500 m³ pe estimările specialiștilor de astăzi. Asta bineînțeles că ne face să fim în alertă. Mâine urmează să convoc la Ministerul Comitet pentru Situații de Urgență, unde mă voi asigura că suntem pregătiți pentru această situație”, a declarat ministrul. Din cele 10 țări pe care le străbate Dunărea, prin România trece cea mai lungă secțiune a fluviului (1.075 km).

Dunarea iese din matca. Cand va atinge „varful de debit” in Romania


Inundațiile ar putea dura până la opt zile în Ungaria, iar oraşele situate în apropierea cursurilor de apă cele mai afectate au instalat deja diguri provizorii, la aceste lucrări participând mii de militari şi sute de voluntari. Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, a avertizat că „cea mai mare inundaţie din ultimul deceni” se apropie de oraş. Insula Margareta - înconjurată de Dunăre, în centrul oraşului - a fost închisă, fiind de asemenea închise străzi din apropierea fluviului. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat, miercuri, că autoritățile române se pregătesc pentru creșterea nivelului Dunării.

Mircea Fechet a precizat că cel mai mare risc este  pentru localnicii din Delta Dunării.

Aș aminti puțin debitul maxim din 2006, când la intrarea în țară am avut aproape 15.800m³/s, lucru care ne face să credem că vom putea să gestionăm fără probleme 9.200-9.500 cât credem că o să avem anul acesta (...) Sectorul mai vulnerabil, din discuțiile pe care le-am avut cu colegii mei, este cel din vecinătatea gurilor de vărsare a Dunării. Cu alte cuvinte, va trebui să fim în alertă cu ceea ce se întâmplă în Delta Dunării, unde există un risc de inundații cu care localnicii sunt de altfel familiarizați”, a precizat ministrul.


Totodată, mâine urmează să verific împreună cu colegii mei de la Apele Române. Nu am stabilit încă locația, nu am stabilit încă locul unde mă voi afla pe cursul Dunării, însă vreau să mă asigur că toți colegii de la Apele Române știu ce au de făcut, că au echipamente și utilaje la dispoziție în caz de necesitate. Voi discuta personal cu toți prefecții din județele unde ar putea să existe probleme, la fel cum mă aștept să existe o bună coordonare între autorități publice locale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și minister, în caz că va exista nevoie sau vom fi într-o astfel de situație”, a mai spus Fechet, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai dreptate ma Ioane,aproape totzi angajatzi la stat si angajatzi pe salarii mari raportat la nivelul salarial din Romania cand nu ishi fac treaba adica foarte des reclama faptul ca nu le-au fost alocatzi bani destui de la stat,vezi cazul SPPishtilor care dupa ce un aiurit a trecut prin ei ca prin branza cu un bidon de carburant si a dat foc in parlament,pentru ca ei nu puteau sa spuna despre ei ca sunt nishte incompetentzi care iau salariu degeaba au dat vina pe subfinantzare,adica datzine ma bani mai multzi pentru ca noi nu ne-am facut treaba pentru care suntem platitzi.
1
0
Spagarii de la apele romane o sa fie iar uimiti si o sa se planga ca au salarii mici
4
0