REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

După ce a băut și a chefuit, un tânăr a căzut în gol 80 de metri de pe o stâncă

După ce a băut și a chefuit, un tânăr a căzut în gol 80 de metri de pe o stâncă

Replica API 29 ianuarie 2022 | 00:00 678

Un tânăr din Gheorgheni a murit, vineri seara, după ce a căzut de pe o stâncă, în zona Lacul Roşu, trupul acestuia fiind recuperat în timpul nopţii de salvamontişti, după o intervenţie dificilă, de mai multe ore, scrie stiripesurse.ro.

Şeful Serviciului de Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Örs, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că accidentul s-a produs în zona cabinei panoramice din Lacul Roşu, pe fondul neatenţiei şi a consumului de alcool.

Tânărul era însoţit de alţi trei bărbaţi, aceştia alertând salvamontiştii atunci când au văzut că prietenul lor nu mai revine la cabina panoramică.

"Un tânăr, de aproximativ 37 ani, a căzut în gol, în zona Lacul Roşu şi a murit pe loc. Toată ziua a fost la ture (montane-n.r.) după care s-au dus la cabina panoramică, unde au consumat băuturi alcoolice şi a ieşit, la un moment dat din cabină, nu ştim de ce, şi nu s-a mai întors. Am fost alertaţi pe la 22.30 că nu mai revine, nu mai ajunge înapoi. Am mers cu două echipe din Gheorgheni şi din păcate l-am găsit căzut. Nu ştim de ce a vrut să se ducă acolo, ce a vrut să facă, probabil pe fondul consumului de alcool şi al neatenţiei. (...) A fost un caz foarte, foarte greu, pentru că a trebuit să îl tragem înapoi, nu am putut să îl lansăm în jos, a trebuit să îl urcăm şi a fost nevoie de zece salvatori montani să putem să îl scoatem de acolo. A căzut aproape 80 de metri", a declarat Fekete Örs.

Acesta a atras atenţia în legătură cu consumul de alcool pe munte, care poate duce la astfel de evenimente tragice.

"Dacă nu respectăm muntele, asta se întâmplă. Din păcate, dacă mergem şi consumăm alcool, după care nu suntem atenţi, vin problemele. (...) A alunecat. Este zăpadă, este gheaţă, trebuie să fim foarte, foarte atenţi. Mai ales dacă mergem într-un astfel de loc, unde este prăpastie. Nu a fost atent, a băut (...). Nici nu ştiu de ce s-a dus în direcţia aceea, nu avea ce căuta acolo. A mers exact în direcţia în care nu avea ce căuta", a arătat şeful salvatorilor montani harghiteni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614