După ce a dat faliment, magazinul Leonardo din Constanța încearcă să scape de vechiturile care le-au rămas! Video
După ce a dat faliment, magazinul Leonardo din Constanța încearcă să scape de vechiturile care le-au rămas! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMagazinul Leonardo a fost timp de mulți ani unul dinte cele mai vizitate buticuri de încălțăminte din centrul orașului Constanța. Închiderea magazinului, care s-a produs undeva prin vară, nu a fost neapărat surprinzătoare, mai ales că societatea avea de ceva ani probleme financiare. La câteva luni după ce au pus lacătul pe ușă, proprietarii încearcă acum să-și recupereze pierderile, și și-au scos la vânzare vechiturile.

Acum mai bine de 10 ani, magazinul Leonardo, de pe strada Ștefan cel Mare, era unul dintre principalele puncte de atracții când era vorba de shopping. Uitându-te în urmă, cu greu ți-ar veni să crezi că, magazinul care obișnuia cândva să adune multe constănțence doritoare de încălțăminte și genți care mai de care mai dichisite, a devenit o altă ”victimă” a crizei financiare.

Ca să-și poată scoate pierderile masive, patronii au scos la vânzare întregul mobilier din interiorul magazinului. Dar nu pare nimeni interesat să-l cumpere.
Leonardo, pierderi masive de peste 27 de milioane de lei
Lanțul de magazine Leonardo este deținut de Grand Bazar Stock House Concept SA, societate ce se află în faliment din anul 2025. În 2023, compania a raportat pierderi de peste 27 milioane de lei.
Firma, cu sediul social în localitatea Aleșd, județul Bihor, a fost înființată în anul 2012. Pentru anul 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 5.818.496 lei, datorii de 55.814.265 lei și un număr mediu de un angajat.
Societatea are doi acționari, mai precis Leonardo Mobex SRL, cu 80% din acțiuni, și Satiroglu Bulent, un cetățean turc, ce deține 20% din acțiuni.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.4° Constanța 














