După ce a fost SUBPREFECT, Aurei BOZDOACĂ îi vine greu să fie simplu funcționar
După ce a fost SUBPREFECT, Aurei BOZDOACĂ îi vine greu să fie simplu funcționar
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAura Bozdoacă a fost, ani de zile, șefa Direcției Juridic din cadrul Prefecturii Constanța, apoi consilier juridic iar, anul trecut, a fost numită subprefectul județului Constanța, dar în februarie a.c. și-a pierdut poziția. Nu s-a întors pe funcția de pe care a ocupat-o anterior, așa cum s-ar fi așteptat, ci la un alt compartiment. Iar supărarea este mare și este decisă să nu lase lucrurile așa!
Cu o vastă experiență în administrație publică și juridică, Bozdoacă a fost numită în funcția de subprefect în februarie anul trecut, la propunerea PMP și, în mod special, la propunerea președintelui PMP Constanța, Claudiu Palaz. Un an mai târziu de la numire, și-a făcut bagajul și a părăsit scaunul de subprefect, însă nu a revenit pe postul care-l ocupa anterior. A ajuns tot la Juridic, la alt compartiment.
Poziție pe care Bozdoacă nu a digerat-o prea bine. Așa că își caută dreptatea în instanță, pe 4 iunie solicitând la Tribunalul Constanța suspendarea actului administrativ prin intermediul căruia a ajuns în poziția... neconfortabilă.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.2° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)




