După ce au păgubit zeci de persoane cu milioane de euro, Ciuciuleacă şi Aldea nu se lasă; vor să iasă urgent din închisoare
După ce au păgubit zeci de persoane cu milioane de euro, Ciuciuleacă şi Aldea nu se lasă; vor să iasă urgent din închisoare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNu au avut succes din prima, hai să mai încercăm şi pe altă cale. Probabil pe asta se bazează Mariana Ciuciuleacă şi Ion Aldea, cei doi cămătari „cu acte” din Constanţa, condamnaţi definitiv la pedepse consistente, am putea spune de 5 şi 6 ani de detenţie. După ce au terminat căile ordinare de atac, au trecut la căile extraordinare. Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat definitiv, în urmă cu aproape un an, iar cei doi au încercat prin toate mijloacele să scape de închisoare.
În toamna anului trecut au formulat recurs în casaţie, la instanţa supremă, unde a fost respins ca nefondat. Următorul pas a fost o contestaţie în anulare, în dosarul 37/36/2018, aflat acum la Curtea de Apel Constanţa. În afară de cei doi, Aldea şi Ciuciuleacă, în acest dosar privind contestaţia mai apar şi alte nume, respectiv Valentina Stănculescu, Haralambie Budea, Silviu Costel Iordache, Eva Aldea şi Iulieana Maxim, unii dintre aceştia fiind achitaţi încă de prima dată la Curte.
Contestaţia ar fi trebuit să se judece vineri, 15 martie, însă instanţa a amânat cauya pentru luna aprilie, în vederea solicitării unor informaţii necesare judecării apelului. Dacă nici acum nu vor avea noroc, deja ne aşteptăm la alte mijloace de a scăpa din închisoare, poate îi vor cere chiar Preşedintelui României să-i graţieze.
Cine sunt Mariana Ciuciuleacă şi Ion Aldea
După cum am mai precizat şi în alte articole cu privire la activitatea infracţională a celor doi, reamintim că în anul 2012, procurorii DIICOT Constanța au documentat activitatea infracțională a unui grup specializat în înșelătorii, condus de Nicolae Aldea, fost colonel de Jandarmerie, pensionat la sfârșitul anilor 90, Mariana Ciuciuleacă o ”așa-zisă” afaceristă locală, o secretară și mai mulți complici, care au pus bazele unei afaceri bazate pe cămătărie și șantaj. Procurorii au stabilit, la vremea aceea, că membrii rețelei au strâns o avere considerabilă de la persoanele cărora le împrumutase bani.
Grupul infracțional ajunsese să deţină 14 clădiri, peste 100 terenuri, un hotel, precum şi alte bunuri şi valori. Cum acționau aceștia? Prin violenţe, ameninţări, şantaj, lipsire de libertate, cămătarii au forţat debitorii să întocmească acte notariale asupra bunurilor acestora mobile şi imobile. Din anul 2006 până în 2011, ei au prejudiciat 50 de persoane cu aproape 2 milioane euro.
Zeci de persoane care au căzut în capcana ţeparilor au împrumutat bani cu camătă, însă, ulterior, după ce Ciuciuleacă şi Aldea au cerut înzecit restituirea banilor, oamenii nu au mai avut de unde să plătească. Rămâneau astfel fără bunuri mobile şi imobile, după ce intrau pe fir ceilalți complici, ”specializați” în șantaj.
Între timp, pe firul afacerii au intrat şi anchetatorii care, în vara anului 2012, după ce au documentat întreaga activitate infracţională, i-au arestat, după care au urmat trimiterea în judecată, apoi condamnările. Cei doi au fost încarcerați, în mai 2017, pentru a ispăşi ce l-a mai rămas din pedeapse, după ce li s-a scăzut perioada petrecută în arest.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News