După ce primăria i-a curățat gunoiul de pe terenul din Tăbăcărie, Giurgiucanu refuză să plătească factura
După ce primăria i-a curățat gunoiul de pe terenul din Tăbăcărie, Giurgiucanu refuză să plătească factura
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGeorgică Giurgiucanu a fost unul dintre pionii principali ai retrocedărilor din Mamaia și Constanța. Eliberat condiționat pe 24 iunie 2022, Giurgiucanu pare asaltat din toate părțile de probleme materiale. Una dintre probleme rămâne, în continuare, Primăria Constanța, care-i stă în coaste din pricina terenului pe care Giurgiucanu îl deține în parcul Tăbăcărie și pe care l-a lăsat în paragină. Primăria i-a curățat maidanul, apoi s-a îndreptat împotriva lui, în instanță, în vederea recuperării sumei de peste 30.000 de lei reprezentând cheltuielile pe care administrația locală le-a făcut igienizând terenul. Dar de ce nu-și curăță gunoiul de sub nas? Pentru că, zice el, nu mai deține bunul, acesta făcând parte din dosarul Retrocedărilor.
Terenul este situat în Parcul Tăbăcărie, având ieșire la lac, și, în urmă cu ceva timp, era un paradis al gunoaielor și al oamenilor străzii. Cu toate că municipalitatea l-a amendat de trei ori pe Giurgiucanu, pentru neîntreținerea terenului, cu 500, 3.000 respectiv 6.000 de lei, acesta nu s-a sinchisit terenul rămânând același focar de infecție. Motiv pentru care primăria a purces la curățarea terenului, apoi și-a îndreptat atenția împotriva afaceristului pentru recuperarea cheltuielilor. Acum, Giurgiucanu trebuie să plătească nota de plată, numai că refuză să o facă.
Prin sentința penală pronunțată de Înalta Curte, în februarie 2019, s-a desființat Dispoziția nr. 1344/2004, prin care i-a fost atribuit terenul a fost anulată.
Giurgiucanu a spus în instanță că există instituite mai multe sarcini asupra terenului, inclusiv sechestrul notat în baza ordonanței, acesta fiind și motivul pentru care nu se ocupă de teren.
Primăria cere, Giurgiucanu refuză
În coroborarea prevederilor legale citate, rezultă că dreptul de regres al autorității locale împotriva proprietarului culpabil se naște numai după efectuarea lucrărilor și achitarea costurilor aferente, or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă numai necesitatea efectuării unor lucrări și contravaloarea acestora, dar nu și îndeplinirea efectivă a activităţii de igienizare, implicit achitarea costurilor. Așa că acțiunea a fost respinsă.
Cum a devenit Giurgiucanu mare proprietar de terenuri
Povestea a început în anul 2001, atunci când moștenitoarea fostului prefect Jules Movilă, Alina Movilă Buzescu, cerea în temeiul Legii 10/2001 retrocedarea a 98,66 hectare confiscate de comuniști din cartierul Anadalchioi. După câțiva ani, neprimind răspuns de la Primărie, a vândut drepturile de proprietate unor afaceriști care aveau să „sugă” toate terenurile bune din Constanța și Mamaia. Printre aceștia este și Georgică Giurgiucanu,
Acesta a continuat lupta moștenitoarei pentru recuperarea terenurilor. Prin Dispoziția 1344/31.05.2004, primarul de atunci a respins cererea de restituire în natură și oferta prin acordarea altor măsuri reparatorii de Georgică Giurgiucanu, dar primea în schimb, prin compensare, 44 de terenuri din Mamaia, Constanța și Portul Tomis. Printre care și cel din dreptul vilei Șuțu, de pe plaja Modern.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)