E oficial: comuna Istria are o nouă stemă
E oficial: comuna Istria are o nouă stemă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHotărâre publicată în Monitorul Oficial
Hotărâre publicată în Monitorul Oficial
Guvernul a aprobat stema comunei constănţene Istria, după cum se arată în hotărârea publicată ieri, în Monitorul Oficial. Potrivit actului aprobat de premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea pe 23.04.2013, stema comunei Istria se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în şef de un zid de cetate crenelat, de argint. Partea inferioară, tăiată în bandă de argint, are, în partea dreaptă, un delfin de argint, înotând spre dreapta, iar în partea stângă, un clopot cu cruce de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat. Conform documentaţiei, zidul crenelat reprezintă cetatea Histria, clopotul cu cruce de aur reprezintă biserica ortodoxă "Sf. Treime- Sf. Nicolae" din localitate, monument istoric, delfinul este simbol din efigia cetăţii Histria, în timp ce coroana murală cu un turn crenelat reprezintă faptul că localitatea are rang de comună.
L.R.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News