Ea este câştigătoarea concursului Miss Tatar, ediţia a IV-a
Ea este câştigătoarea concursului Miss Tatar, ediţia a IV-a
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVineri seara, în Club Crush a avut loc a patra ediţie a Miss Tatar. Concursul de frumuseţe a fost parte dintr-o întreagă seară de distracţie dedicată tinerilor turco-tătari. Iată însă, din cele 13 participante la miss, şi câştigătoarea: Nilufer-Yasemin Memet, născută în 1995, în prezent elevă. Domnişoara care a impresionat juriul s-a prezentat pe podium astfel: "Numele meu este Yasemin, am 17 ani şi sunt elevă la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu. Sunt o persoană sociabilă şi îmi place să mă implic în diverse activităţi, momentan sunt voluntară la centrul de copii autişti, pe care îi ajut o dată pe săptămână în activităţiile lor. Îmi plac foarte mult limbile străine, de aceea sunt şi la profilul de filologie al liceului din care fac parte. Nu sunt o persoană lăudăroasă, prefer să las persoanele să mă cunoască şi nu să vorbesc eu despre calităţiile şi defectele mele. Nu am mai participat la un concurs de acest gen, dar consider că am calităţile necesare, nu numai fizice, ci şi morale. (...) Am o relaţie foarte bună cu părinţii, pe care îi consider prietenii mei. Îmi doresc să câştig acest concurs deoarece este o experienţă nouă la care ştiu că pot face faţă (...). Sunt obişnuită cu olimpiadele, chiar am şi unele premii judeţene, dar acest concurs este ceva diferit, o nouă provocare", a spus proaspăta Miss.
R.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News