REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Echipa lui Mihai Bendeac, căutată de poliția din Luton, Anglia, din cauza serialului „Băieți de oraș”

Echipa lui Mihai Bendeac, căutată de poliția din Luton, Anglia, din cauza serialului „Băieți de oraș”

Lorena CRISTEA 21 mai 2026 | 00:00 319

Actorul Mihai Bendeac (43 de ani) a fost căutat de poliția din Luton, Anglia, chiar în timpul filmărilor. El a fost marcat de acest incident și l-a sunat pe un apropiat să îi povestească tot ce s-a întâmplat.

Echipa lui Mihai Bendeac, cautata de politia din Luton, Anglia, din cauza serialului „Baieti de oras”Mihai Bendeac

Actorul a povestit că producătorul serialului „Băieți de Oraș” a fost căutat de poliție și că i-au cerut filmări chiar din timpul producției. El a spus că a doua zi l-a sunat pe colegul său de breaslă, Vlad Drăgulin, și că a avut o reacție total neașteptată.

„Acum câțiva ani s-a întâmplat o dramă. Unul dintre producători a primit de la Poliția din Luton o cerere pentru casetele cu sezonul 2 din „Băieți de Oraș”, pentru că făceau parte dintr-o investigație criminalistică. Ei au explicat că un TIR a intrat într-un copac și că șoferul urmărea serialul, iar polițiștii voiau să afle ce s-a întâmplat. A doua zi, i-am zis lui Drăgulin: „Uite ce dramă, ce tragedie…”, a spus Bendeac.

Mihai Bendeac a povestit tot

Mihai Bendeac a mai spus că Vlad Drăgulin s-a amuzat copios când a auzit și că și-a imaginat poliția care merge pe un câmp și aude celebra replică a lui Roby Roberto: „Hai să vă dea Dumnezeu sănătate și Măicuța Domnului dimpreună cu El”.

„Drăgulin mi-a zis: Imaginează-ți undeva, la mama dracu’, pe un câmp în Luton, că polițiștii englezi au văzut, în liniștea morții, un camion și un om mort. Și în liniștea aia, în timp ce se apropiau cu pistoalele, au auzit: «Hai să vă dea Dumnezeu sănătate…»”, a povestit actorul.

Cu această ocazie, Bendeac a anunțat că filmul „Băieți de oraș – Golden Boyz” va apărea pe platforma de streaming Netflix pe 27 mai.

A fost la un pas să aibă probleme cu legea

Actorul a fost la un pas să aibă probleme cu legea după ce a fost acuzat că ar fi hărțuit o tânără în timpul unui fan meeting din cadrul turneului de promovare a filmului “Băieți de oraș: Golden Boyz”. El a spus că este nevinovat și că nu a pipăit-o pe fana respectivă. Acesta a mai declarat că tânăra și-a dorit foarte tare să-l întâlnească și să-l ia în brațe.

„Nu i-au fost atinse părțile intime iar toată chestiunea a creat ilaritate pentru amândoi. Sunt un bărbat care NU are nevoie să pipăie femei la fan meetings, cu sute de oameni în jur. Domnișoara a inițiat gestul și a râs pentru că eu, obosit fiind după zile întregi în care am făcut fotografii cu mii de oameni, căutam inima în zona claviculelor”, a spus actorul, potrivit cancan.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere