REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Echipa naţională în preliminariile CM 2026: 15.000 de bilete pentru meciul cu Bosnia, vândute în doar 60 de minute

Echipa naţională în preliminariile CM 2026: 15.000 de bilete pentru meciul cu Bosnia, vândute în doar 60 de minute

Virgil STOIAN 22 februarie 2025 | 00:00 468

După evoluţia bună de la Euro 2024 şi după campania excelentă în Liga Naţiunilor, începe o nouă provocare pentru Generaţia de Suflet şi Zidul Galben. În 21 martie, de la ora 21:45, tricolorii pregătiţi de Mircea Lucescu iau startul în preliminariile Cupei Mondiale 2026: partida contra Bosniei şi Herţegovina se va disputa pe Arena Naţională şi se va juca cu spectatori, notează FRF pe site-ul oficial.

Echipa nationala in preliminariile CM 2026: 15.000 de bilete pentru meciul cu Bosnia, vandute in doar 60 de minute

Cu o lună înaintea jocului, vineri, biletele pentru România – Bosnia şi Herţegovina sunt disponibile online, pe site-urile bilete.frf.ro, bilete.ro şi în aplicaţia Tricolorii, disponibilă în App Store (iOS) şi Google Play (Android).

Potrivit paginii de Facebook a echipei naţionale, în prima oră de vânzare a biletelor s-au achiziţionat deja 15.000 de tichete.

Preţurile biletelor sunt de 40 sau 50 RON la peluze şi 75 sau 100 lei la tribune. Copiii cu vârsta până în 14 ani au avea acces oriunde în cele 2 tribune, exceptând zona VIP, în baza biletelor cu valoare simbolică de 1 RON ce pot fi procurate prin alegerea tipului biletului (copil) în efectuarea comenzii.

Pentru fiecare comandă se pot achiziţiona maximum 4 bilete, excepţie făcând comenzile ce includ bilete pentru copii, unde pot fi selectate până la 5 locuri.

Drumul spre Mondial

Ediţia din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei ţări: Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Se califică direct câştigătoarele celor 12 grupe preliminare, în timp ce echipele de pe locurile 2 împreună cu cele mai bune 4 câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor vor fi împărţite prin tragere la sorţi şi vor disputa două jocuri de baraj (semifinală şi finală) pentru a se stabili ultimele 4 naţionale europene calificate.

Programul complet al grupei României este următorul:

    Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino, ROMÂNIA– Bosnia şi Herţegovina (21:45)
    Luni, 24 martie: Bosnia şi Herţegovina – Cipru, San Marino – ROMÂNIA
    Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia şi Herţegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
    Marţi, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
    Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia şi Herţegovina (21:45)
    Marţi, 9 septembrie: Bosnia şi Herţegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
    Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia şi Herţegovina (21:45)
    Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
    Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia şi Herţegovina – ROMÂNIA (21:45)
    Marţi, 18 noiembrie: Austria – Bosnia şi Herţegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere