REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
15.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Echipele vor avea dreptul la 5 schimbări pe parcursul unui meci

Echipele vor avea dreptul la 5 schimbări pe parcursul unui meci

Replica API 9 mai 2020 | 23:59 1045

Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut.

Echipele de fotbal vor avea dreptul la 5 schimbări de jucători în timpul partidelor care vor avea loc în competiţiile din sezonul actual, pentru a proteja fotbaliştii afectaţi de întreruperea cauzată de pandemia de COVID-19, anunţă FRF.

"În baza propunerii primite din partea FIFA şi pentru a proteja fotbaliştii în urma întreruperii competiţiilor cauzată de pandemia COVID-19, IFAB (International Football Association Board) a acceptat o modificare în Legile Jocului. Prin urmare, unei echipe îi vor fi permise câte 5 înlocuiri pe meci, însă, pentru a nu afecta cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult 3 momente de întrerupere a partidei. Această regulă va putea fi aplicată în competiţiile aflate în desfăşurare sau care urmează să debuteze şi să se finalizeze până la 31 decembrie 2020", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Acest amendament temporar intră în vigoare imediat şi a fost conceput ţinând cont de impactul pe care îl pot avea asupra jucătorilor comprimarea calendarului competiţional şi posibilitatea disputării jocurilor, până la finalul anului, în cele mai diverse condiţii meteo.

Decizia implementării acestei modificări de regulament va aparţine fiecărui organizator de competiţie în parte. IFAB şi FIFA vor analiza ulterior posibilitatea extinderii perioadei în care amendamentul se află în vigoare.

Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediţie a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut.

În privinţa campionatelor în care sistemul de asistenţă video a fost implementat, IFAB a permis întreruperea utilizării VAR în momentul reluării competiţiilor. Acolo unde sistemul este folosit, toate aspectele privind Legile Jocului şi protocolul VAR vor fi în continuare aplicate ca până acum, mai menţionează sursa citată, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212