REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
11° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Economia României a scăzut cu 0,1% în trimestrul IV din 2021

Economia României a scăzut cu 0,1% în trimestrul IV din 2021

Replica API 9 martie 2022 | 00:00 312

Produsul intern brut în trimestrul IV 2021 a fost mai mic, în termeni reali, cu 0,1% comparativ cu trimestrul anterior, a anunţat marţi Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru ultimul trimestru al anului trecut a fost de 303,812 miliarde de lei preţuri curente, în scădere - în termeni reali - cu 0,1% faţă de trimestrul III 2021 şi în creştere cu 3,9% faţă de trimestrul IV 2020, scrie Agerpres.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul IV 2021 a fost de 355,194 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 2,4% faţă de trimestrul IV 2020.

Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2021 a fost de 1.179,376 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 5,9% faţă de anul 2020.

Potrivit INS, la creşterea PIB, în anul 2021 faţă de anul 2020, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,7%), cu o pondere de 19% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 9,5%; industria (+1%), cu o pondere de 21,3% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 5%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,8%), cu o pondere de 6,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 13,4%; impozitele nete pe produs (+0,8%), cu o pondere de 9,5% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 8,2%.

Construcţiile au avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,1%) ca urmare a scăderii volumului lor de activitate cu 1,8%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 7,8% contribuind cu +4,7% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 4% contribuind cu +0,9% la creşterea PIB.

INS menţionează că exportul net a avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 13,7% a volumului importurilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai redusă a volumului exporturilor de bunuri şi servicii, cu 11,1%.

INS precizează că seria brută a Produsului intern brut pentru anul 2020 a fost revizuită pentru a asigura coerenţa cu datele anuale - varianta semidefinitivă, publicate în Comunicatul de presă nr. 322 din 21 decembrie 2021. Revizuirea a avut loc ca urmare a aplicării noii politici de revizuire a indicatorilor macroeconomici elaborată pentru a respecta cerinţele impuse de Regulamentului 2304/2016 referitor la modalităţile, structura, periodicitatea şi indicatorii de evaluare ai rapoartelor privind calitatea datelor transmise conform Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Ca urmare a modificării seriei brute prin revizuirea seriei trimestriale pentru anul 2020, precum şi a revizuirii seriei brute trimestriale pentru anul 2021, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de varianta semnal a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2021, publicată în Comunicatul de presă nr. 39 din 15 februarie 2022, astfel: rezultatele trimestrului II 2021, comparativ cu trimestrul I 2021, au fost revizuite de la 101,1% la 101,5%; rezultatele trimestrului III 2021, comparativ cu trimestrul II 2021, au fost revizuite de la 100,1% la 100,4% rezultatele trimestrului IV 2021, comparativ cu trimestrul III 2021, au fost revizuite de la 99,5% la 99,9%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212