Economu n-are bani să-și plătească datoriile, dar fii-su deschide firme pe bandă rulantă
Economu n-are bani să-și plătească datoriile, dar fii-su deschide firme pe bandă rulantă
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn ultimii ani, familia Economu din Constanța a fost lovită rău de probleme financiare. Nu scapă bine de o executare, că intră în alta, din pricina obligațiilor contractuale neonorate față de colaboratori. Dacă în decembrie 2022 a fost executat în două dosare diferite, iată că anul 2023 i-a adus noi probleme lui Tudorel Economu.
O societate din București FRISCHEPARADIES S.R.L., cu sediul pe Calea Dorobanți, a dat în judecată firma Deco Food pentru un debit de peste 26.000 lei. Așadar, urmează o nouă executare silită.
Economu este executat și de compania de apă. Pe 9 martie a.c.Judecătoria Sectorului 1 București a admis încuviințarea executării silite formulată de creditoare.
În Deco Food, Tudorel Economu deține 50 % din acțiuni, iar soția lui Mariana 50 %. În timp ce creditorii îi bat la ușă, Economu îi deschide firme fiului Costin. Anul trecut, a fost înființată societatea EMCO Digital Marketing Agency SRL, cu sediul în București, și cu domeniul de activitate agenții de publicitate. Tot anul trecut, în octombrie, Costin Economu a fondat Nova Matter SRL, unde este asociat împreună cu Marin Alexandru și Marin Cătălin, și care are domeniu de activitate realizarea soft-ului la comandă (software orientat client).
Fiica Elena, și ea afaceristă de meserie
Și fiica Elena este mare afaceristă, fiind asociată, alături de fratele și părinții ei, în Fattoria Ristorante SRL. Administratori sunt Elena și Costin Economu. În 2021, societatea a avut cifra de afaceri de 709.748 lei, profit de 1,2 milioane lei și datorii de 376.047 lei.
Elena Economu a mai fost implicată în ELCO Premium Veg SRL, cu domeniul restaurante, înființată în 2018, cu cifra de afaceri 0, pe care a radiat-o doi ani mai târziu. Singura societate care îi mai aduce profit, sau cel puțin i-a adus în 2021, este Cher One, pe care o ”împarte” cu fratele său Costin. În urmă cu doi ani, a avut profit de peste un milion de lei și datorii de peste 2 milioane de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16° Constanța 















