REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ecranele dispozitivelor „prăjesc” creierele copiilor. Ce spun specialiștii

Ecranele dispozitivelor „prăjesc” creierele copiilor. Ce spun specialiștii

Andreea MUSAT 3 mai 2025 | 00:00 451

Copiii sub șase ani ar trebui să reducă timpul petrecut în fața ecranelor. Expunerea regulată la tablete, TV sau smartphone-uri, „împiedică și deteriorează dezvoltarea creierului”.

Ecranele dispozitivelor „prajesc” creierele copiilor. Ce spun specialistiiExpunerea regulată la ecrane „împiedică și deteriorează dezvoltarea creierului”


Într-o scrisoare deschisă, specialiștii francezi în Sănătate atrag atenția expunerea la ecrane a copiilor sub șase ani poate cauza dune permanente asupra dezvoltării creierului copiilor. Scrisoarea deschisă a fost semnată de cinci organizații în domneiul Sănătății: Societatea de Pediatrie, Sănătate Publică, Oftalmologie, Psihiatrie a copilului și adolescentului, dar și de Sănătate și Mediu.

Medicii francezi solicită de urgență guvernului o schimbare a politicilor publice, pentru protejarea următoarelor generații. „Ecranele, în oricare formă, nu îndeplinesc nevoile copiilor. Mai grav, ele împiedică și deteriorează dezvoltarea creierului”, „afectând pe termen lung sănătatea lor și capacitățile intelectuale”, potrivit The Guardian.

Potrivit recomandărilor în Sănătate din Franța, copii nu ar trebui să fie expuși ecranelor înainte de împlinirea vârstei de 3 ani. Copii cu vârste între 3 și 6 ani ar trebui să fie expuși doar ocazional, în prezența unui adult. Interdicția cu privire la expunerea copiilor la ecrane ar trebui să fie aplicată atât în școli, cât și acasă, sunt de părere medicii francezi.

„Nici tehnologia, nici conținutul său, incluzând așa-zis-ul conținut educațional, nu sunt adaptate pentru un creier de dimensiuni mici, care este în curs de dezvoltare. Copiii nu sunt adulți în miniatură. Nevoile lor sunt diferite”, subliniază medicii.

Consecințele expunerii regulate a copiilor la ecrane, înainte de a intra în școala primară, cauzează „întârziere în dezvoltarea limbajului, deficit de atenție, probleme de memorie și agitație motorie”, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere