REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° ConstanÈ›a Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.7° ConstanÈ›a Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Ed Sheeran, în top zece al celor mai populare melodii la înmormântări

Ed Sheeran, în top zece al celor mai populare melodii la înmormântări

Replica API 6 mai 2019 | 00:00 408

Ed Sheeran

Topul celor mai populare melodii la înmormântările din Marea Britanie a fost dezvăluit şi, pentru prima oară, pe primele zece poziţii ale clasamentului nu se regăsesc sonorităţi tradiţionale, relatează joi Press Association.

Melodia ''My Way'' a lui Frank Sinatra conduce topul realizat de Co-op Funeralcare, urmată de ''Time To Say Goodbye'' de Andrea Bocelli şi Sarah Brightman, şi de ''Over The Rainbow'' de Eva Cassidy.

Piesele proaspăt intrate în acest an sunt ''Supermarket Flowers'' de Ed Sheeran şi ''You Raise Me Up'' de Westlife.

În premieră, în primele zece poziţii ale clasamentului din acest an nu se regăsesc sonorităţi tradiţionale de înmormântare.

Multe persoane îşi informează familiile în legătură cu melodiile pe care le preferă la propriile înmormântări, însă un număr din ce în ce mai mare îşi roagă apropiaţii să cânte la slujbă, potrivit Co-op Funeralcare care organizează anual circa 100.000 de ceremonii de înmormântare.

''Încurajăm întotdeauna oamenii să fie mai deschişi în ceea ce priveşte dorinţele lor referitoare la propria înmormântare şi să le spună celor dragi ce şi-ar dori atunci când va veni timpul. Faptul de a şti ce melodie şi-a dorit persoana respectivă poate aduce alinare într-un astfel de moment incredibil de greu'', a declarat David Collingwood, director în cadrul companiei.

Potrivit unui sondaj la care au participat 2.000 de adulţi, una din patru persoane doreşte ca la propria înmormântare să se audă melodii care să îi binedispună pe cei prezenţi.

Printre piesele rock populare la înmormântările din Marea Britanie se numără ''Stairway To Heaven'' a formaţiei Led Zeppelin şi ''Bat Out Of Hell'' de Meat Loaf.

Piesa ''Angels'' a lui Robbie Williams este cea mai solicitată melodie pop.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sheerane vino sa canti si la base!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272