REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
11° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Ed Sheeran va susţine un concert la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a

Ed Sheeran va susţine un concert la Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a

Replica API 28 aprilie 2022 | 00:00 244

Starul britanic Ed Sheeran va susţine un concert la finalul seriei de evenimente organizate în luna iunie pentru a celebra Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, după o paradă istorică dedicată atât monarhiei, cât şi diversităţii poporului britanic, au anunţat marţi organizatorii acestor spectacole, informează AFP.

Ed Sheeran

Parada, un eveniment "care se întâmplă o singură dată în viaţă", potrivit organizatorilor, va avea loc în data de 5 iunie pe străzile din Londra şi va reprezenta momentul culminant al celor patru zile de festivităţi programate pentru a marca Jubileul de Platină al suveranei britanice, citează Agerpres.

Lansată în sunetul clopotelor de la Abaţia Westminster, parada se va desfăşura pe o distanţă de trei kilometri până la Palatul Buckingham, unde Ed Sheeran îi va aduce un omagiu muzical reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit în urmă cu câteva zile vârsta de 96 de ani.

Considerat "o comoară naţională" de către organizatori, cântăreţul britanic a declarat că este mândru să ia parte la aceste festivităţi.

În total, 10.000 de militari, artişti din toate genurile şi voluntari vor participa la acest eveniment difuzat de televiziuni din lumea întreagă şi care ar putea să fie vizionat, potrivit estimărilor, de 1 miliard de persoane.

"Este ceva unic. În toată istoria noastră, nu am avut niciodată ocazia să celebrăm o domnie de 70 de ani", a declarat Adrian Evans, coordonatorul paradei londoneze.

După ce a organizat în 2012, cu ocazia Jubileului de Diamant al suveranei britanice, o amplă paradă nautică pe Tamisa, Adrian Evans a decis să revină în acest an pe uscat şi să aducă publicul larg în centrul "Paradei Poporului", o manifestare care va aduce un omagiu special ultimelor şapte decenii din cultura britanică.

"Am vrut să găsesc o modalitate care să permită tuturor să participe, pentru ca fiecare comunitate din Marea Britanie să poată juca un rol şi să ia parte în felul ei la aceste festivităţi", a explicat el.

Evenimentul va include spectacole aeriene, concerte muzicale de toate genurile, street-art, dans, teatru stradal. "Am creat o paradă care reuneşte diverse stiluri de prestaţii artistice şi celebrări. Şi, împreună, ele povestesc istoria domniei reginei", a adăugat Adrian Evans.

Deocamdată nu se ştie dacă suverana va asista la parada care îi este consacrată sau dacă ea va putea fi văzută în balconul de la Palatul Buckingham la finalul paradei, când publicul larg se va reuni în număr mare pe uriaşa esplanadă din faţa acestei clădiri legendare din centrul Londrei.

"Suntem în contact cu casa regală în legătură cu implicarea tuturor membrilor familiei regale. Detaliile vor fi anunţate la timpul potrivit", a declarat directorul executiv al paradei, Rosanna Machado.

Regina Elisabeta a II-a s-a retras în mare parte din viaţa publică din cauza unor probleme medicale care îi afectează mobilitatea. Apariţiile sale au devenit extrem de rare după o scurtă perioadă de spitalizare în octombrie 2021, însă regina britanică a asistat totuşi la sfârşitul lunii martie 2022 la o slujbă religioasă organizată în memoria prinţului Philip, ce a marcat revenirea suveranei în public după o absenţă de mai multe luni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212