REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltării orașului Constanța, sub diferite pretexte penibile?

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltării orașului Constanța, sub diferite pretexte penibile?

Robert NENCIU 10 august 2025 | 12:54 6827

În urmă cu o săptămână vorbeam despre „Haita” de consilieri locali care se opun unor proiecte, în special celor de vânzare de terenuri, doar pentru că așa vor ei. Evident că în spatele acestor abțineri sau voturi împotrivă stau niște motive mai mult sau mai puțin personale care nu relevă în niciun fel interesele constănțenilor. Oficial, pe rețelele sociale sau în diversele ocazii când dau declarații, votul împotrivă sau abținerea este justificată de dorința de nu știrbi patrimoniul orașului. În realitate, pentru unii frustrările personale sunt puse mai presus de interesul comunității, mai presus de nevoia bugetului local de venituri pentru susținerea proiectelor. Vă prezentăm acum consilierii locali care au votat împotrivă sau au folosit abținerea la proiectele privind dezvoltarea orașului.   

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Ședința Consiliului Local Constanța

În anul 2024, după alegerile locale, constănțenii au decis să trimită în Consiliul Local Constanța oameni de la mai multe partide și un independent crezând că astfel vor reuși să echilibreze balanța. Numai că lucrurile s-au dovedit a fi extrem de nocive pentru Constanța, cu un Consiliu Local pestriț cu o faună impresionantă de consilieri. Câțiva dintre ei, care au un război personal cu primarul Constanței au reușit să coaguleze în jurul lor alți consilieri care se doresc a fi nucleul dur care chipurile reprezintă interesele constănțenilor. De fapt ei reprezintă interesele și vendetele lor personale, în timp ce constănțenii sunt puși la... și alții.

Faptul că blochează vânzarea unui teren liber de sarcini care ar putea genera venituri la bugetul local, am putea accepta explicația penibilă cu știrbirea patrimoniului. Dar când tu, consilier ales de constănțeni, te opui ca unul din locuitori să își poată cumpăra terenul de sub casă, asta este doar o răzbunare penibilă a unor consilieri ale căror frustrări depășesc limita de înțelegere a oricui.

Ne-am propus să vă prezentăm acești consilieri locali care spun că fac opoziție în interesul constănțeanului.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Florin Cocargeanu

Începem cu USR, care are numărul cel mai mare de opozanți, și care sunt conduși în această luptă de Florin Cocargeanu. Despre Cocargeanu nu sunt prea multe de spus, la fel cum nici el nu a avut multe de spus în CV-ul publicat pe site-ul Primăriei sau în declarația de avere. Activitatea lui profesională se rezumă la conducerea unor magazine de produse sportive, apoi trei ani ca viceprimar și restul ca și consilier local. Acestea sunt veniturile lui.

În prezent, așa cum arată declarația de avere, el, soția și fata se întrețin din venituri cumulate în valoare de puțin peste 4.000 de lei. Întrebarea este cum? Ca viceprimar al orașului Constanța nu a putut dovedi absolut nimic în cei doi ani și ceva cât a stat pe funcție, acesta fiind și motivul pentru care a fost înlăturat prin votul Consiliului Local.

Din acel moment, primarul Constanței a devenit dușmanul numărul 1 al lui Florin Cocargeanu. Acesta a obținut un nou mandat de consilier în care a votat doar împotriva proiectelor propuse de primarul Constanței, în afara de cele unde votul împotrivă ar fi deconspirat supărarea lui pe actualul primar. Cu ceva timp în urmă Florin Cocargeanu declara pentru Replica de Constanța că votul împotrivă dat de USR pentru proiectele de vânzare a terenurilor sunt justificate de apărarea patrimoniului orașului Constanța. Așa cum spuneam, aceasta este varianta oficială aruncată în spațiul public de toți.

În realitate Florin Cocargeanu nu a reușit să treacă peste supărarea că a fost lăsat fără funcția de viceprimar. Asta chiar dacă USR și PNL se află la nivel central în Coaliție. Așa cum spunea Cocargeanu, „noi la Constanța decidem singuri traiectoria pe care o urmăm. Dacă va veni vreun ordin de la centru, atunci vom discuta”. Lucrurile s-ar putea schimba dacă Florin Cocargeanu va fi numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Cătălin Iacob

Rămânem la USR, unde consilierul local Iacob Florin-Cătălin nu are cum să treacă peste ordinul pe unitate dat de Cocargeanu, și votează și el împotriva proiectelor de vânzare a activelor. Experiența politică minimală nu îi permite dreptul să aibă o opinie personală, mai ales când vine vorba despre hotărârile de consiliu, și urmează orbește linia partidului, de fapt linia lui Cocargeanu, fiind unul din pionii planului de răzbunare.

Experiența în domeniul antreprenorial, ar fi trebuit să fie suficientă pentru a înțelege modalitățile de rezolvare atunci cât problemele bugetare sunt grave. Din păcate, așa cum spuneam, Iacob Florin-Cătălin, nu are cum să treacă peste ordinul pe unitate.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Nedelcu Ilyus-Edward

Tot la USR îl avem și pe Nedelcu Ilyus-Edward, la fel, un om cu o vastă experiență profesională în zona de business, dar care este la fel de umil în fața ordinelor de partid. Pentru că nu are cum să iasă din vorba liderului de grup, Florin Cocargeanu, Nedelcu Edward evită de fiecare dată să aibă păreri personale pentru că nu dorește să supere partidul.

Așa cum bine se știe, la alegerile locale din 2024, au candidat Alianța Dreapta Unită din care făceau parte USR, Forța Dreptei și PMP. În urma voturilor obținute de această alianță Forța Dreptei a reușit să trimită în Consiliul Local Constanța 2 consilieri, al doilea post revenind FD după plecarea lui Mihai Ochiuleț de la USR, iar PMP a trimis un consilier.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Alexandru Bădoiu

De la FD îl regăsim în Consiliul Local Constanța pe Alexandru Bădoiu. Un consilier cu o pregătire profesională cu mult peste media celor din Alianța care l-a trimis acolo, care l-a început a mers cu valul, dar care ulterior a înțeles substratul problemei și a început să facă pasul înapoi. L-am întrebat de ce a votat împotrivă și am primit un răspuns, să spunem acceptabil.

„În primul rând am votat împotrivă pentru că nu am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le-am adresat. În al doilea rând, eu am spus că activele care nu sunt de niciun folos să fie vândute, dar să se înceapă de la periferie spre centru, nu invers. Cred că anumite terenuri pot fi vândute pe sume mai mari”, a declarat Alexandru Bădoiu.

Ceea ce nu știe domnul consilier este faptul că în urma unei evaluări care a stabilit un preț, Primăria nu poate vinde mai jos de acel preț pentru că se intră în zona penală, iar ca să vinzi mai scump se face licitație publică, prețul stabilit de evaluator fiind prețul de început. În alte condiții nu are cum să vândă un teren la un alt preț mai mare decât cel stabilit de evaluator pentru că, din nou intră în zona penală.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Ionuț Stoica

FD a mai primit un post de consilier local după retragerea lui Mihai Ochiuleț din Consiliul Local Constanța. Fericitul câștigător a fost Ionuț Stoica despre care nu știm mai nimic pentru că nu are un CV încărcat pe site-ul primăriei. Votul său împotriva acestor proiecte este unul care vine cu toată turma Alianța Dreapta Unită, care, la fel ca mulți consilieri locali, evită să aibă păreri personale, probabil din lipsa de experiență politică.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Simona Croitoru

Ajungem și la PMP, ultima roată de la căruța Alianței Dreapta Unită care a trimis în Consiliul Local Constanța pe Simona Croitoru. Angajată în cadrul ANR și specializată pe zona de fonduri europene, am crezut că va înțelege mult mai bine motivele pentru care sunt scoase la vânzare terenurile din Constanța. Cunoscând faptul că este imperios necesar să contribui la proiectele cu finanțare europeană, și că bugetul este foarte restrâns, am crezut că Simona Croitoru se va desprinde de turmă și va vota în consecință. Numai că ordinele de partid nu au cum să treacă peste experiența profesională. De precizat că Simona Croitoru nu a votat împotriva acestor proiecte, ci doar s-a abținut. Evident că o abținere este tot un fel de vot împotrivă.

Ajungem la PNL. Da ați citit bine la PNL. Chiar dacă primarul este de la PNL, există câțiva consilieri care nu sunt întru totul de acord cu el.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Ionuț Rusu

Începem cu fostul viceprimar, sau mai bine zis viceprimarul demisionar Ionuț Rusu. Abținerile sau voturile sale împotrivă au în spate supărarea sa pe actualul primar care i-a spus că nu mai poate face echipă cu el. Din acel moment Ionuț Rusu, care până atunci vota proiectele propuse de primar fără probleme, a început să își pună întrebări despre oportunitatea lor. Brusc l-a lovit și pe el interesul pentru patrimoniul Constanței, sau în traducere liberă, pe înțelesul tuturor, Ionuț Rusu a început campania electorală pentru alegerile din 2028. Am putea spune că frustrarea este justificată, însă dacă ne uităm la rezultatele sale ca viceprimar al Constanței începem să ne ridicăm semne serioase de întrebare. Interesant este că în această bătălie proprie a reușit să atragă și alți colegi liberali. La fel de interesant este faptul că reprezentanții conducerii PNL Constanța girează acest război intern care își va arata rezultatele la finalul acestui mandat. Cât despre Ionuț Rusu, din punct de vedere profesional nu putem face aprecieri, dar putem spune că în calitate de viceprimar nu a performat atât de mult. Dar asta o vor arăta constănțenii în 2028 când vor merge la vot.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Alexandru Nazîru

Unul din consilierii locali PNL care pare să fi pus un picior în barca răzbunării lui Ionuț Rusu este Alexandru Nazîru. Cu un CV spectaculos prin prisma diversității locurilor de muncă și specializărilor, Alexandru Nazîru face parte din categoria consilierilor sau politicienilor cu ceva mai puțină experiență care de obicei apleacă urechea spre cei pe care îi consideră experimentați. Cum este Ionuț Rusu, de exemplu. Un om politic cu o vechime considerabilă în politică dar care până acum nu a reușit să se înscrie pe traiectoria potrivită. Așadar, Alexandru Nazîru experimentează abținerile sau voturile împotrivă la proiectele de vânzare ale unor terenuri din Constanța, cel mai probabil la comanda directă a fostului viceprimar.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Adriana Arghirescu

Ajungem la al treilea consilier local PNL care la ultima ședință a avut o abținere la unul din proiectele de vânzare de active. Adriana Arghirescu, poate cel mai experimentat consilier local din actualul consiliu, are o vastă experiență profesională cât și administrativă, ocupând această funcție din anul 2003. În niciun mandat de consilier nu a dorit să iasă în evidență, însă de fiecare dată când a avut ceva de spus pe marginea unui proiect a venit cu argumente foarte greu de combătut. În ceea ce privește votul de abținere, Adriana Arghirescu a spus că nu își aduce aminte să se fi abținut, dar că va verifica acest lucru. Votul împotriva unui PUZ care s-a aflat pe ordinea de zi a fost justificat de Adriana Arghirescu prin faptul că toate avizele de specialitate din comisia tehnică de urbanism erau negative.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Stela Ioan

Printre consilierii care s-au abținut la unele proiecte care vizau vânzarea unor active ale municipiului am regăsit și doi consilieri locali de la AUR. Stela Ioan a ales să se abțină la unul din proiectele prin care se dorea vânzarea unui teren în stațiunea Mamaia. Vorbim despre un avocat cu experiență profesională, dar care din punct de vedere politic este încă la primele pagini din abecedar. Cel mai probabil la AUR ordinul pe unitate a fost fiecare votează cum dorește, dar avem grijă cum votăm.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Laurențiu Mironescu

Al doilea consilier AUR, care de data aceasta a avut la un proiect abținere și un alt vot împotrivă a fost Laurențiu Mironescu. Este, la fel, unul din consilierii locali cu experiență politică și administrativă, funcțiile ocupate în ultimii 20 de ani de Laurențiu Mironescu fiind greu de egalat de vreunul dintre consilierii actuali. Totuși voturile date ne-au intrigat, mai ales că la cum s-au desfășurat ultimele ședințe, s-a dat de înțeles că AUR este lângă autoritatea locală dar vigilentă și pregătită să reacționeze. Laurențiu Mironescu a spus că voturile date sunt justificate de lipsa de oportunitate pentru momentul actual. Pe de altă parte, nu putem să nu speculăm puțin și să considerăm că aceste voturi ale AUR la respectivele proiecte au fost un semnal de alarmă transmis primarului Constanței în sensul în care acesta să fie mai atent și la solicitările lor.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Cristina Roman

Ajungem și la PSD, acolo unde consilierul local Cristina Roman a votat împotriva tuturor proiectelor care nu au trecut în ultima ședință, făcând notă discordantă de colegii ei consilieri din PSD care au votat pentru. Care ar fi motivele? Greu de intuit, având în vedere că nu este un consilier local comunicativ. Din punct de vedere profesional, Cristina Roman este calificată din toate punctele de vedere. Din punct de vedere politic, aceasta nu a fost foarte mult expusă de fostul președinte de la PSD Municipiu, Ion Dumitrache. Se spune în târgul constănțean că este protejata lui Dumitrache și că ea la rândul ei îl sprijină în toate procesele pe care acesta le are. Politic, este o persoană cu o oarecare experiență, dar care, în lipsa mentorului Dumitrache începe să mai dea și rateuri. Sau cine știe, poate că sunt rateuri calculate cu un mesaj subliminal dat de cel care nu mai are voie să se aproprie de politică din cauza dosarului „Șpagă în Portul Constanța”, și care astfel încearcă să atenționeze actuala administrație cu anumite probleme neterminate.

Ei sunt consilierii locali care se opun dezvoltarii orasului Constanta, sub diferite pretexte penibile?Felicia Ovanesian

Am lăsat la final „Lupul singuratic” din Consiliul Local Constanța, „independenta” Felicia Ovanesian. Despre consilierul local Ovanesian putem spune că în acest Consiliu Local reprezintă doar propriile interese, nicidecum cele ale constănțenilor care au ales-o pentru această funcție. După ce a fost aruncată cu bagajele în stradă de primarul Constanței, după ce a ocupat doi ani funcția de City Manager, Felicia Ovanesian și-a făcut o cameră specială cu un perete pe care este poza actualului primar și pe care în fiecare seară exersează cum să se răzbune.

Din postura de City Manager, Felicia Ovanesian a fost groparul orașului Constanța, blocând toate proiectele de dezvoltare ale orașului. Visele ei de urbanist în devenire au pus pe butuci numeroase investiții imobiliare care astăzi ar fi însemnat venituri suplimentare la bugetul local. Primarul a realizat destul de târziu haosul pe care l-a creat Ovanesian în Constanța și a înlăturat-o imediat. Au urmat doi ani de atacuri împotriva primarului și o candidatură la primăria Constanța care i-a adus în schimb doar postul de consilier. Din această nouă postură a continuat să își verse veninul pe actuala administrație din dorința de a bloca orice proiect de dezvoltare. Dar prin votul împotriva acelor proiecte, ci prin votul împotriva proiectelor care ar trebui să aducă bani pentru susținerea proiectelor de dezvoltare.

Se spune chiar în târgul Constanța că Felicia Ovanesian a încercat să folosească la malul mării rețeta lui Nicușor Dan de la București prin crearea unui ONG care să blocheze toate autorizațiile de construire. Numai că spre deosebire de fostul primar al Capitalei, Ovanesian nu a ajuns nici primar, nu a câștigat niciunul dintre procesele de blocare a dezvoltărilor imobiliare, dar în schimb a reușit să blocheze o parte din ele prin Consiliul Local. Trebuie însă să recunoaștem faptul că într-o privință Felicia Ovanesian are dreptate: ședințele Consiliului Local să se țină în format fizic. Dar asta este și părerea majorității consilierilor locali care au transmis pe toate căile mesaje către conducerea Primăriei Constanța.

În loc de concluzii

Aceștia sunt consilierii care amână de câteva luni intrarea unor sume importante în bugetul local prin abțineri sau voturi împotriva unor proiecte de vânzare a unor active din patrimoniul orașului care nu pot fi folosite de municipalitate, care consumă resurse financiare fără să producă nimic. Constanța are nevoie de proiecte, are nevoie de bani pentru a susține aceste proiecte, dar nu are nevoie de consilieri locali care își folosesc funcțiile și influența pentru a duce niște războaie personale. Le transmitem acestor consilieri faptul că au fost aleși să reprezinte interesele constănțenilor, nu ale lor personale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Aceasta ''haita'' apara interesele constantenilor si ale orasului, Primaria vrea sa vanda bucatica cu bucatica din acest oras ! Aceasta ''haita'' a rezolvat si detensionat problema CTBUS ului, aceasta ''haita'' blocheaza proiectele paguboase ale primariei care distruge zi de zi orasul asta.... Asa ca, avem nevoie de haita asta !!!
9
1
toata p**a in repli ca ca cu articolele ei comandate de gigi valentin stefan si alti hoti care vor sa fure orasul
9
1
În timp ce acesti consilieri fara vocație, pregatire si cariere profesionale de referință, populează clădirea primăriei, pe bani mulți, profesioniștii nu au nici o șansă să candideze, căci seful cel Mare are afacerile lui, cum știe el mai bine. Asa ca, nu visați! Aveți ce votați! Cta fara viitor, doar cu figuranți!
6
0
Nu mai au ce fura si vor terenurile
11
0
Constanta a ramas in urma celorlalte orase din tara din cauza unor imbecili ca tn si ca avocata asta p******a cu apucaturi a la ELENA CEAUSESCU
11
9
Scuze, dar cine e Vergil Chițac? În al doilea rând am și eu o rugăminte la edilul din fruntea orașului: bre, când aranjați pista de biciclete de pe Bd., Ferdinand, nu de altceva dar râd ucrainienii care ne-au invadat orașul, de noi. Cică și orașul Bahmud arată mai bine. Mulțumesc!
16
5
Oare nu intelegi ca noi, constantenii, nu dorim vanzarea terenurilor si in zona centrala si peninsulara...in niciun caz! De cinci ani nu vedem un proiect care sa coaguleze mediul de busines, sa produca locuri de munca si plusvaloare pentru oras!Majoritatea proiectelor europene au fost realizate de firme din tara, fara nici un aport la bugetul local! Oare de ce? Constanta ramane ”specializata” in turism si alimentatie publica cu rezultatetele vizibile la tot pasul!
29
1
Asta care conduce guvernul de la USR. ALEGERI DEMOCRATICE LA PNL CU UN SINGUR CANDIDAT! BOLOVANE ESTI JALNIC
7
3
Marele mironescu a ajuns o tinichea in slujba Haur ,o zdreanta in tumberonul suveranistilor alaturi de anbasaborul IMO cupsha
25
1
Nu le e rusine acestor fomisti sa stea cu mana intinsa ? De aceea nu avanseaza nimic .Se stie foarte bine ca pt orice vot trebuie recompensati si astfel devin milionari rapid Cum mai au curajul sa dea ochii cu multiomea cand stiu cat de nesatui sunt ??
18
7
Robert Nenciu de la r*****a - campion la CURLING
28
6
Zici USR si tragi apa!...eventual si peste votanții si susținătorii lor!
20
24
Consilieri ashtia nu sunt doar inutili ci si atunci cand ei spun ca muncesc la shedintzele astea ei spun:"bine ma da mie ce-mi iese daca votez legea asta"ashtia nici nu gandesc daca legea votata de ei este buna sau nu ci se uita la interesul lor"la ce le iese daca se ostenesc sa voteze.
30
17
Limbistu de omocea cum voteaza?
14
1
Bre, Akai, s**i pwula! Da o s**i adânc!
23
10
Băi cine sunt mă ăștia ? Băi ce fețe au doamne ! Cum au aj ăștia aici !!!
26
33
nesimtiti! stiu ca or sa bage capul intre urechi, ciini latra, dna doarme.
26
7
Acum vede toată lumea ce caraghios e Ionuț Rusu. Ieri era lingău azi are principii. Nu mai e liberal? A adevarat ca atrecut la Forța Dreptei?
48
5
DESFIINTATIVA,SI ASA LUATI BANI DEGEABA.E SINGURA SOLUTIE PENTRU A VA PUNE LA TREABA.
44
2
Sa-i multumiti lui ala ce are strada cu numele lui in Cumpana, ala l-a scos primar din nou pe moș teacă. Stia ca se poate bizui pe el ca si marioneta. L-a ales pe el in locul lui c-tinescu, stia ca nu-l poate manipula.
55
6
nu spuneti care sunt "maretele" proiecte DE DEZVOLTARE ale orasului ptr ca tot ce stim e ca toti primarii nostri majoritatea psd se chinuie de 35 de ani sa inventeze apa calda si incalzirea de iarna si nimic altceva dupa 35 de ani inca asteptam cetul nou si traim intr-o continua mirare ca cel vechi inca nu a cazut singur din picioare si sa nu-mi vorbiti de stadion ca intru in fibrilatie
64
5
Trompeta lui mos teaca. Asa ar trebui sa va numiti, nu r*****a.
77
6
r*****a mai aveți un pic și depășiți haznaua 3 și romania TV, e ceva normal ca cei ce se opun bunăstării clanurilor politice să fie huiduiți
80
6
Cea mai joasa speta de om e un jurnalist spagar , cate sute de lei exact ca fetele de pe publi24 iei nen ciu le?
76
5
Corupția ucide. Opriți corupția
42
4
Incredibil, pentru ca unii nu vor sa gireze furtul, hoția, îmbuibarea amiraluluk de carton sunt dați ca ex negativ. Primar chilotar si tu jurnalist spăgar o sa i votez pe oamenii care opresc devalizarea și vânzarea la bucata a orasului! Ți-ai draqului de spagari jurnalisti fripturisti si de senil imbecil frustrat de primar!!
92
11
Curv.a de ovanesian
21
43
panaramele tin hotul chitac in frau sa nu devalizeze orasul.
73
6
vc da afara 20% din putorile din primarie si o sa fie mai bine ,ce sa faci tu ca apvist retard ca te conduc oierii
53
6
Cine dracu sint panaramele astea???
26
38