Ei sunt eroii care un intervenit la incendiul de pe Badea Cârțan! Video
Ei sunt eroii care un intervenit la incendiul de pe Badea Cârțan! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn cursul nopții trecute, în jurul orei 3:50, un apel de urgență a semnalat un incendiu la un apartament de pe strada Badea Cârțan din municipiul Constanța. Datorită intervenției rapide a polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Constanța, o viață a fost salvată dintr-o situație critică. Polițiștii care nu au pregetat să intre în flăcări pentru a salva o viață au vorbit despre ce s-a întâmplat.
Primii sosiți la fața locului au fost polițiștii Secției 2 care, confruntându-se cu un incendiu ce se manifesta cu flacără deschisă, au acționat fără ezitare. Li s-au alăturat imediat colegi de la Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră și de la Secția 1, formând o echipă unită în fața pericolului.
”Sunt agent de poliție Oprescu Nicolae din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră. Aseară, în jurul orei 3, am fost solicitați în sprijin de către colegii noștri de la Secția 2 pentru un posibil incendiu. Ajunși la fața locului, s-a constatat că se confirmă acest incendiu, purtând discuții cu vecina de la etajul 2. Aceasta ne-a comunicat faptul că în apartamentul respectiv, persoana a fost văzută cu o oră înainte, intrând în casă. Ulterior, am sesizat faptul că iese fum pe lângă ușă, am pus mâna pe ușa domiciliului, sesizând că aceasta este fierbinte. Am acționat cât am putut de repede la moment, am spart ușa, am constatat că după ușă, la aproximativ 1m, se afla o persoană de sex bărbătesc, inconștientă. Cât de repede am putut, am încercat și am scos-o din apartament, fiind foarte mult fum, și am extras-o din afara blocului, unde au sosit și colegii de la ISU, ambulanța și pompierii în sprijin. În momentul când s-a spart ușa, a ieșit un val foarte mare de căldură și de fum. Norocul nostru a fost că partea ce ardea era în partea inferioară a apartamentului, nu unde eram noi la ușă.” a transmis unul dintre polițiști.
Într-un efort colectiv remarcabil, agenții de poliție au reușit să spargă ușa apartamentului pentru a putea pătrunde în interior. Într-un act de curaj deosebit, colegul nostru, Ovidiu Manda, de la Secția 2, a intrat în locuința inundată de fum, unde a descoperit un bărbat în stare de inconștiență.
Cu ajutorul colegilor, l-a evacuat rapid din focar și l-a transportat la ieșirea din bloc.
”Sunt agent de poliție Manda Ovidiu, din cadrul Secției 2 Poliție Constanța, aflându-mă în exercitarea atribuțiilor de serviciu, am fost sesizați cu privire la un ael 112 cu un posibil incendiu. Fiind și-n zonă, ne-am deplasat foarte rapid, împreună cu colegii mei, de la Serviciul Rutier și Secția 1 Poliție, am pătruns în apartament, nu știam sigur care este apartamentul cu incendiul, am procedat la evacuarea persoanelor, iar când am ajuns la etajul 2 și am pus mâna pe ușă, ușa respectivă ardea foarte rău. În urma discuțiilor purtate cu vecina, ne-a declarat verbal faptul că l-a văzut pe dânsul cu aproximativ 2 ore în urmă, cum a intrat în locuință, în stare vădită de ebrietate. Moment în care am considerat că viața dânsului este pusă-n pericol, am procedat la spargerea ușii, unde am identificat o persoană de sex bărbătesc, întinsă la nivelul solului, inconștientă, pe care am extras-o, am dus-o în afara blocului, moment în care au apărut imediat și cei de la ISU și ambulanță și au acordat primul-ajutor.”
Video 1:
Video 2:
Video 3:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
20.3° Constanța 














