Electrificarea linei de cale ferată Constanța – Mangalia costă 1,3 miliarde de lei
Electrificarea linei de cale ferată Constanța – Mangalia costă 1,3 miliarde de lei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările efective la cei aproape 43 de kilometri de cale ferată ar trebui să dureze doi ani. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 iunie 2024.
Durata de execuție a investiție este de 24 de luni. Pe linia ferată Constanța-Mangalia, cu o lungime de 42,9 km: Constanța – Agigea Ecluză (linie dublă și electrificată – 9,6 km), Agigea Ecluză – Mangalia (linie simplă neelectrificată – 33,3 km) sunt amplasate 6 stații CF, după cum urmează: Constanța, Agigea Nord, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Mangalia, 2 halte de mișcare: Agigea Ecluză H.m și Neptun H.m și 4 puncte de oprire, astfel: Tuzla h, Pescăruș h, Costinești Tabără H.c. și Neptun H.c..
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Viteza maximă este de 80 km/oră pentru trenurile de călători, iar pentru trenurile de marfă este de 60 km/oră. Modul de remorcare al trenurilor este tracțiune diesel-electrică. Circulația trenurilor se desfășoara pe bază de bloc de linie automat, doar între Constanța și Eforie Nord, iar între Eforie Nord și Mangalia – la cale liberă. Linia de cale ferată Constanţa – Mangalia, parte a rețelei TEN-T Comprehensive (rețeaua TEN-T- globală sau extinsă) situată pe Coridorul Rhin – Dunăre, reprezintă o componentă importantă a reţelei feroviare din Romania pentru traficul de călători şi marfă făcând parte din Magistrala 800 Bucureşti - Constanţa - Mangalia care deserveşte zona turistică de sud a litoralului Mării Negre şi agenţii economici amplasaţi pe platforma porturilor Constanţa şi Mangalia.
Proiectul „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT), aprobat de Guvernul României prin H.G. nr. 666/2016, cu modificările ulterioare.
Scopul investiției vizează creşterea atractivităţii și competitivităţii transportului feroviar prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare. Obiectivele preconizate vizează: reducerea timpului de călătorie prin creșterea vitezei de circulație; îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului feroviar; îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei, concomitent cu reducerea emisiilor de poluanți și impactul negativ asupra mediului; atragerea călătorilor și a transportatorilor de mărfuri, de la traficul auto către traficul feroviar.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News