REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Elena Lasconi, motivul pentru care, de fapt, a decis să intre în politică

Elena Lasconi, motivul pentru care, de fapt, a decis să intre în politică

Deria ISLEAM 17 septembrie 2024 | 10:17 1182

Elena Lasconi, prședinta USR şi candidată la alegerile prezidențiale, a vorbit, luni seara, despre motivul pentru care a intrat în politică. Ea a spus că „urăște corupția” și că fostul lider PSD, Liviu Dragnea, a făcut-o să iasă din „bula” în care se afla.

Elena Lasconi, motivul pentru care, de fapt, a decis sa intre in politicaElena Lasconi

„Îi mulţumesc domnului Dragnea că a existat”

Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale din noiembrie, a declarat, luni seara, că motivul pentru care s-a decis să intre în politică a fost „corupția”, pe care o urăște cel mai mult.

Președinta USR a precizat că fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost cel care a determinat-o să „iasă din bula sa” și să se implice. „Eu chiar îi mulţumesc domnului Dragnea că a existat, pentru că, dacă nu era el, eu nu intram în luptă. Am fost la atât de multe proteste şi am văzut că nu se întâmplă absolut nimic”, a declarat Elena Lasconi la Antena3CNN.

Elena Lasconi, motivul pentru care, de fapt, a decis sa intre in politicaElena Lasconi

„Aia m-a ridicat de pe canapea”

Lasconi, fostă jurnalistă, a amintit de episodul în care jurnalistul ProTV Alex Dima l-a întrebat pe Dragnea, la Camera Deputaților, despre situația fondurilor europene, după ce, potrivit postului tv, a încercat să-l contacteze de mai multe ori, fără să primească un răspuns. Iritat de insistențele jurnalistului, Liviu Dragnea a spus: „Așa se fac interviurile? Vii cu mine în baie?”

„Aia m-a ridicat de pe canapea. A fost momentul în care am zis: Eu trebuie să fac asta. Să încerc şi să fac la firul ierbii, pentru că și Câmpulung e o bucățică de Românie și pot să fac. Am zis să ieşim din ipocrizie, din bula mea, din cercul meu, cu prietenii mei, cu colegii mei. Nu știam că o să fiu un primar bun. Știam ce trebuie să facă un primar, dar nu în profunzime. Nu există facultate de primar și nici de președinte, dar dacă te înconjori de oameni buni și faci o echipă. Mie îmi place cu oamenii, cred că asta e treaba, de fapt”, a mai declarat Elena Lasconi.

„Eu am pornit de jos”

Candidata USR la Cotroceni a mai spus că românii „au șansa” acum să voteze pentru țara care și-o doresc, subliniind că ea știe prin ce greutăți trec cei mulți. „Acum românii au şansa să voteze pentru o Românie pe care şi-o doresc. Eu am pornit de jos, ştiu prin ce greutăţi trec românii, am bătut ţara asta în lung şi în lat, 25 de ani, ca jurnalist. Şi am coborât acolo unde politicienii nu coboară, acolo unde e durere, acolo unde într-o casă nu au ce mânca copiii, unde stau câte nouă sau câte zece într-o cameră şi e greu”, a declarat Lasconi.

„Acum românii au ce vota”

Candidata USR s-a descris ca o persoană care-și iubește țara, nu trădează, o persoană de bună credință, căreia îi place să se înconjoare de oameni de bună credință.

„În momentul ăsta eu cred că românii au ce vota. Nu vreau să mă laud. Nu îmi place să vorbesc despre mine şi să mă laud şi să zic cine sunt eu, dar chiar sunt de bună credinţă, sunt muncitoare, mă înconjor de oameni buni, sunt loială, nu sunt o trădătoare şi iubesc ţara asta pentru că cel mai simplu lucru este să îţi iei un bilet şi să pleci în altă parte”, a mai declarat Elena Lasconi, conform fanatik.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ai întrat în politică într-un partid de laturi să vă manance porcii Toate partidele sant corupte dacă format singură un partid cu oameni de valoare era ceva curat Asa e miros de gunoi unde te-ai bagat
1
1
O s*****a bagata in politica de servicii.
0
2