REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Elena Merișoreanu, pe patul de spital. Greșeala pe care a făcut-o cunoscuta artistă

Elena Merișoreanu, pe patul de spital. Greșeala pe care a făcut-o cunoscuta artistă

Robert NENCIU 26 martie 2025 | 00:00 620

Elena Merișoreanu, în vârstă de 78 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, aceasta a luat o decizie nepotrivită, ajungând pe patul de spital.

Elena Merisoreanu, pe patul de spital. Greseala pe care a facut-o cunoscuta artista

Elena Merișoreanu, în vârstă de 78 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, aceasta a luat o decizie nepotrivită, ajungând pe patul de spital. Cu puțin timp în urmă, cunoscuta interpretă de muzică populară nu a mai avut răbdare să i se vindece genunchiul afectat în urma unei căzături și a luat o decizie total neinspirată, alegând să-și taie singură gipsul. Aflată sub supraveghere medicală, artista a vorbit despre problemele de sănătate pe care recunoaște că și le-a atras singură.

„Sunt în spital, pe perfuzii, merge spre bine, dar încă nu-mi vor da drumul, că nu mi-a trecut infecția de la picior. Cum am ajuns așa? Mi-am tăiat singură gipsul, ca proasta, ca să mă duc la o filmare, la o emisiune tv, și s-a infectat piciorul. Gipsul se taie ușor, dacă ai foarfecă bună, l-am udat și l-am tăiat. De-abia mi-l puseseră medicii, de vreo patru zile. Alunecasem prin curte, ghinionul meu, și mi-am distrus rotula!”, a mărturisit cântăreața pentru Click.

În același timp, artista susține că perioada de spitalizare și refacere nu îi afectează programul, căci în post nu sunt evenimente.

„Nu sunt chefuri acum, de-abia după Paște, până atunci îmi revin. Aveam niște invitații pe la emisiunile tv, pentru programul de Sărbătorile Pascale, alături de alți artiști, dar acum ce să fac? Trebuie să stau cuminte, ca să mi se vindece genunchiul”, a declarat ea.

Solista de muzică populară a trecut, în urmă cu câțiva ani, prin două operații. Asta, pentru a scăpa de durerile insuportabile de la ambii genunchi. Intervențiile chirurgicale au avut loc la acea vreme la Spitalul Foișor, recuperarea fiind rapidă.

„Îmi operasem primul picior și am văzut că-mi este foarte bine. Nu mai făceam față doar cu injecțiile în genunchi, așa că am decis să-l operez și pe cel de-al doilea, ca să scap de dureri pentru totdeauna. M-am recuperat bine, inițial am mers cu ajutorul cârjelor”, spunea aceasta în trecut.

Câți bani ia solista pentru un concert

Se știe deja că Elena Merișoreanu este una dintre cele mai cunoscute soliste de muzică populară din România, iar mulți cred că artista are un onorariu foarte mare, însă lucrurile nu stau chiar așa. Cântăreața a mărturisit că pentru o nuntă, ia în jur de 1.000 de euro.

„Eu am și un impresar, el stabilește evenimentele. Eu iau în jur de 1.000 de euro, la o nuntă, iar în străinătate uneori artiștii români iau mai mult, chiar și 1.500 de euro”, a mai declarat ea, potrivit romaniatv.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Poate sa canta la un cor bisericesc
0
0