REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Eleve bătute în apropierea unei școli, filmate și puse pe Instagram de fete cu un an mai mari. Video

Eleve bătute în apropierea unei școli, filmate și puse pe Instagram de fete cu un an mai mari. Video

A.F. 21 martie 2025 | 21:00 1517

Mai multe înregistrări cu scene violente între fete de 12 și 13 ani au ajuns în atenția polițiștilor din Capitală, după ce agresoarele, eleve de clasa a șaptea, s-au lăudat cu bătăile pe internet.

Eleve batute in apropierea unei scoli, filmate si puse pe Instagram de fete cu un an mai mari. Video

Fetele au creat și un cont unde postau filmulețe cu conținut violent, pentru a-i speria pe copiii agresați.

Scenele violente s-au petrecut în vecinătatea unei şcoli generale din Sectorul 2 al Capitalei. Agresoarele au 13 ani, iar fetele atacate sunt cu un an mai mici. Vizată în mod special de pumni şi picioare este una dintre copile, cea mai firavă. Prietena ei cu o constituţie atletică încearcă să o apere.

Imaginile au fost surprinse de un amic al agresoarelor, care apoi au postat videoul pe o reţea socială ca să se laude. Pe contul special creat pe instagram pentru acest gen de conţinut apar şi alte înregistrări în care aceleaşi individe bat alţi copii.

Într-un alt video cele două lovesc peste faţă o altă fată, într-un parc din zona Pantelimon.

Am stat de vorbă cu unul dintre părinţii care au depus plângere la secţia 9 de Poliţie. Ne-a spus că este extrem de îngrijorat pentru siguranţa copilelor, mai ales că nu ar fi existat un conflict anterior, iar bătaia a avut loc foarte aproape de şcoală.

Poliţiştii le-au identificat pe agresoarele de 13 ani şi analizează şi activitatea lor de pe platformele de socializare, acolo unde sunt mai multe înregistrări de acelaşi fel, scrie stirileprotv.ro.

Având însă în vedere vârsta lor, acestea nu pot răspunde penal pentru faptele lor. Autorităţile pot dispune doar măsuri de protecţie cum ar fi plasarea în grija unui serviciu social sau consiliere psihologică. Cu alte cuvinte copiii victime vor rămâne în preajma copiilor agresori dacă aceştia sunt colegi de şcoală sau vecini de cartier, aşa cum se întâmplă frecvent.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca e o cultura a violentei si alte comportamente gresite in unele zone scoli etc autoritatile nu vad si nu fac nimic aflam de pe retelele sociale cat de grava e situatia ceea ce e aberant si tot nu se face nimic ptr rezolvarea problemelor rusine tuturor incepand cu guvernul si parlamentul dupa ce ca avem natalitatea negativa prabusita si foarte putini copii mai avem si copii gresit crescuti care vor deveni o problema ptr societate si noi toti tot restul vietii lor
0
0
Curvistine mici,viitoare p******e.
3
1