REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Elevii constănţeni se întorc victorioşi de la concursuri internaţionale

Elevii constănţeni se întorc victorioşi de la concursuri internaţionale

Replica API 18 decembrie 2015 | 00:00 129

Premianţii de la Colegiul Mircea

Premianţii de la Colegiul Mircea

Elevii constănţeni excelează la multe materii. Există copii pentru care nu trece un an fără să se înscrie la vreun concurs şi olimpiadă în cadrul cărora să îşi demonstreze cunoştinţele dobândite. Joi, 17 decembrie, la Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân” au fost prezentate premiile internaţionale pe care le-au obţinut elevii Hakan Kalila, Costin Dobrin şi Paul Haidu-Gerea. Evenimentul a fost găzduit de către directorul Colegiului, Vasile Nicoară şi profesoarele coordonatooare ale elevilor, care s-au ocupat de pregătirea acestora.

„Acest sfârşit de an şcolar, este o lună a cadourilor şi pentru consiliul profesoral şi pentru Colegiul Mircea. Sunt cadouri aduse de către elevii noştri, de la concursuri naţionale foarte importante şi internaţionale. Avem astăzi în atenţie trei dintre performerii şcolii care au participat la concursuri şi proiecte internaţionale în Coreea, la Bruxelles şi la un concurs naţional de la Bucureşti.

Cel mai important în plan internaţional este olimpiada internaţională de ştiinţe care, la categoria pentru juniori, l-a inclus şi pe elevul Hakan Kalila, care a obţinut medalia de argint. Participarea în Coreea de Sud, cu delegaţia română a fost şi cu însoţirea doamnei profesoare inspector şcolar Adriana Popescu. La Politehnica Bucureşti se desfăşoară cel mai puternic concurs de chimie anual, la care participă elevi şi studenţi, la care Paul Gerea a obţinut premiul I. El este unul din cei mai performanţi elevi ai Românei la chimie. A luat 3 premii internaţionale anul acesta”, a spus Nicoară.

„Tot un un performer internaţional cu multiple premii este şi George Costin Dobrin, care, de data aceasta, săptămâna trecută a prezentat la Bruxelles, în cadrul comisiei parlamentare pentru Marea Neagră şi Marea Mediterană un referat ştiinţific pe care l-a realizat în cadrul Institutului de Cercetare Marină din Constanţa, aflat într-un program european de cercetare asupra acestor două mări, numit Perseus, sub coordonarea doamnei cercetător ştiinţific Mariana Gorumbeanu”, a mai precizat Nicoară.

Inspectorul şcolar Adriana Popescu care este, de asemenea, profesor de biologie a declarat: „Am fost la a 12-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori în Coreea de Sud. L-am însoţit pe elevul nostru Hakan Kalila. Copiii au participat la 3 probe. Au avut o probă grilă, o probă teoretică şi o probă practică, experimentală. La ultima au lucrat în echipă, în rest au lucrat singuri, şi-au rezolvat subiectele de fizică, chimie şi biologie individual.

Lotul României a avut 6 reprezentanţi dintre care 5 au luat medalii de argint iar unul a luat medaliea de bronz. Au participat elevi din 47 de ţări. Competiţia a durat cu totul 10 zile”. Directorul Nicoară a adăugat ulterior despre experienţa lui Hakan în Coreea de Sud: „Rezultatele lui Hakan au provenit în principal din cele 3 discipline, respectiv fizică, chimie şi biologie. Cu această ocazie, şi-a încheiat statutul de junior. Sperăm să meargă la olimpiada internaţională şi la seniori”. Apoi, Mariana Gorumbeanu a vorbit despre experienţa lui George Costin Dobrin de la Bruxelles:

„ În primul rând, a fost o plăcere să îl am pe Costin alături, ca reprezentatn al României la această întâlnire de succes care a avut loc în Parlamentul European, la Bruxelles, pe data de 10 decembrie. Această întâlnire a fost cu ocazia finalizării unui proiect numit Perseus care a fost în derulare 4 ani, de către Institutul Naţional de Cercetare Marină Grigore Antipa, Constanţa. Au fost nominaliyate doar 5 persoane care au trebuit să îşi expună mesajul din România, Turcia, Grecia, Malta şi Spania. Mesajul lor a fost pentru mări curate, declarându-se ambasadorii mărilor curate. Au mers doar pe 5 descriptor, respectiv: eutrofizare, deşeuri marine, zooplancton gelatinos, resurse pescăreşti şi specii non invazive.

A fost un mesaj extraorinat transferat Parlamentului European, iar Ricardo Santos, care a fost gazda noastră, i-a înmânat personal premiul lui George Costin”. La final directorul Colegiului, Vasile Nicoară a prezentat pe scurt şi experienţa elevului Paul Haidu-Gerea de la concursul de chimie „Niţescu” , desfăşurat la Bucureşti: „În mod tradiţional, de mulţi ani, Universitatea Politehnică Bucureşti organizează cel mai puternic concur naţional de chimie, Niţescu, la care avem patricipări prin cei mai buni elevi.

În trecut, cei care au obţinut premii sau menţiuni la acest concurs dintre elevii noştri, toţi au ajuns să lucreze în domeniul cercetării, cu rezultate deosebite. Anul acesta, multiplu performer la chimie pe plan internaţional, Paul a reprezentat liceul la concursul acesta care poate fi evaluat ca fiin un concurs mai puternic decât olimpiada naţională”.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367