REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Elevii din Constanţa susţin proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă

Elevii din Constanţa susţin proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă

Replica API 29 mai 2015 | 20:38 535

Elevii din Constanţa susţin proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă

Peste1.490 de elevi de clasa a VIII-a susţin proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în clasa a IX-a cu program bilingv. Astfel, vineri, 29 mai, 95 de elevi vor fi evaluaţi la Limba germană (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Liceul Teoretic „Ovidius”). Aprecierea probei se face cu note, iar în situaţia în care candidatul a obţinut o notă mai mică decât 6 (şase) se consideră că nu a promovat proba respectivă şi, în acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în regim bilingv a limbii moderne respective. Nota obţinută la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă nu va fi inclusă în calculul mediei de admitere. Candidaţii care au promovat proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă şi nu au fost repartizaţi la clase cu predare în regim bilingv pot opta, în cadrul liceului la care au fost repartizaţi, pentru clasele cu predare intensivă a unei limbi moderne. Unităţile şcolare care au clase cu program bilingv în anul şcolar 2015-2016 sunt Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (Limba engleză, Limba franceză şi Limba germană), Liceul Teoretic „Ovidius” (Limba engleză, Limba franceză, Limba germană), Liceul Teoretic „G. Călinescu” (Limba engleză, Limba franceză), Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” (Limba engleză), Colegiul Naţional „Kemal Ataturk” Medgidia (Limba engleză) şi Colegiul Comercial „Carol I” (Limba engleză). Începând cu această sesiune, elevii care au promovat, pe parcursul gimnaziului, examene de certificare a cunoştinţelor de limbă modernă cu recunoaştere internaţională (Cambridge, DELF) pot solicita echivalarea probei de evaluare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele bilingve, situaţie în care aceştia vor fi evaluaţi cu nota maximă.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere