REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
15.7° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Elevii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică, premiaţi la competiţia NASA Space Settlement

Elevii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică, premiaţi la competiţia NASA Space Settlement

Replica API 17 aprilie 2013 | 00:00 157

Performanţe

Performanţe

Trei echipe ale Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Constanţa au intrat în Competiţia NASA Space Settlement Contest, concurs internaţional organizată de Nasa Ames şi Societatea Naţională a Spaţiului, în care elevii realizează planul unei staţii spaţiale NASA. Pentru a putea proiecta acest tip de staţii sunt necesare cunoştinţe de fizică, matematică, astronomie, ecologie şi multe altele. Scopul acestui concurs este de a-i direcţiona pe elevi în a învăţa mai multe din domeniul vast al ştiinţelor şi în a practica munca în echipă, pentru ca în acelaşi timp să-şi exerseze abilităţile de a realiza proiecte spaţiale. Dintre sutele de proiecte admise la acest concurs, elevii liceului constănţean au obţinut Premiul I la categoria Grup mic - Clasa a IX-a, cu proiectul TAAMI realizat de Alexandra Carapcea, Teodora Ceangă, Maria Fâşie şi Iris Uţă, eleve ale clasei a IX-a A. Tot la categoria Grup mic - Clasa a IX-a au participat şi elevii Aioniţoaiei Bogdan, Mihai Suciu, Cristian Frăţilă, Alexandru Radu, Bilen Ismail (clasa a IX-a B) şi Mihai Duca (clasa a X-a B), care au câştigat Premiul III cu proiectul ROMULUS. Şi nu în ultimul rând, echipa YGGDRASIL, formată din Veronica Gorcea, Crina Onu, Sebastian Bucur, Vladimir Olteanu (clasa a X-a A), Elif Memet (clasa a X-a B) şi Ergean Ismail (clasa a XI-a A) a obţinut Premiul III la categoria Grup mic - clasa a XI-a. Elevii au fost invitaţi pentru a-şi ridica premiile la Conferinţa Internaţională de Dezvoltare a Spaţiului de la San Diego (SUA), ce va avea loc în luna mai.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108