Elveţia: Aproximativ 1.000 de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat la Geneva pentru a sensibiliza ONU
Elveţia: Aproximativ 1.000 de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat la Geneva pentru a sensibiliza ONU
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAproximativ o mie de ''veste galbene'' din Franţa au manifestat miercuri, într-o atmosferă de calm, la Geneva (Elveţia), în faţa sediului ONU, pentru a protesta faţă de violenţele la care, în opinia lor, sunt supuse din partea forţelor de ordine franceze, relatează AFP.
Reuniţi în Piaţa Naţiunilor, vizavi de Palatul Naţiunilor, sediul european al ONU, manifestanţii erau încadraţi de ''veste portocalii'', însărcinate cu securitatea, sub supravegherea discretă a poliţiei din Geneva, care stătea la distanţă.
Grupuri de discuţie au fost organizate la faţa locului, în mijlocul unor drapele franceze şi regionale, şi al unor pancarte care denunţau ''dictatura'' din Franţa sau lansatoarele de gloanţe de cauciuc LBD40, fabricate în Elveţia.
Majoritatea manifestanţilor proveneau din departamente franceze de frontieră, la apelul lui Nicolas Mollier (30 de ani) din Savoia (estul Franţei). Într-un articol apărut în ziarul La Tribune de Geneve, Mollier, angajat al unui liceu din Chambery (Alpii francezi), declara că se aşteaptă la prezenţa mai multor mii de ''veste galbene'' în acest loc simbolic, în scopul de a atrage atenţia ONU.
Manifestanţii nu au fost lăsaţi să intre în incinta Palatului Naţiunilor, dar, potrivit agenţiei de presă ATS, o mică delegaţie condusă de avocatul francez Farid Faryssy a fost primită la Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului, pe malurile lacului Geneva.
Manifestaţia s-a dispersat apoi într-o atmosferă de calm la mijlocul zilei, la ora stabilită de municipalitate, şi ''vestele galbene'' şi-au strâns steagurile şi s-au îndreptat spre autocarele parcate în apropiere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19.4° Constanța .jpg_t.jpg)








.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)
