REPLICA ONLINE CONSTANTA

11° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
11° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Epure, candidat la funcţia de rector al Universităţii Ovidius, continuă seria întâlnirilor cu facultăţile

Epure, candidat la funcţia de rector al Universităţii Ovidius, continuă seria întâlnirilor cu facultăţile

Replica API 15 februarie 2012 | 00:00 116

Candidat pentru ocuparea funcţiei de rector al Unversităţii "Ovidius" din Constanţa, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure, a avut, luni, 13 februarie 2012, două întâlniri oficiale, cu colectivul Facultăţii de Medicină Dentară, respectiv cu colectivul Facultăţii de Construcţii.

Seria întrevederilor are ca obiective identificarea posibilelor probleme specifice atât ale studenţilor, cât şi ale personalului didactic, alături de întocmirea unei liste de priorităţi pentru soluţionarea lor. La fel ca în majoritatea celorlalte întâlniri, o mare parte a discuţiilor s-a purtat pe marginea posibilităţii de dezvoltare şi modernizare a bazei materiale, insuficientă în momentul de faţă. Astfel, între priorităţile conturate se regăseşte renovarea mai multor săli, a unei clinici şi a unui centru social. Un alt demers, prin care se urmăreşte pe lângă dotarea cu aparatură specifică şi creşterea veniturilor atât ale facultăţii, cât şi ale cadrelor didactice, este construirea unei săli de demonstraţii, în vederea promovării materialului dentar. Mai mult, cadrele didactice din Facultatea de Medicină Dentară i-au explicat candidatului şi necesităţile aparte care apar în sfera activităţii practice a studenţilor. Astfel, achiziţia de materiale consumabile, care să le dea acestora posibilitatea să experimenteze, trebuie tratată, de asemenea, ca o prioritate. După ce le-a expus celor prezenţi, în număr mare, programul său managerial pentru funcţia de rector, prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure a ţinut să sublinieze importanţa cercetării, atât pentru prestigiul fiecărei facultăţi în parte, cât şi pentru creşterea vizibilităţii naţionale şi internaţionale a Universităţii "Ovidius" din Constanţa. Astfel, printre demersurile propuse în acest sens, se numără şi încurajarea depunerii de grant-uri de cercetare, asigurarea cofinanţării şi asigurarea aparaturii pentru cercetare. Cea de-a doua întâlnire oficială a avut loc cu colectivul Facultăţii de Construcţii. Baza materială insuficientă, o problemă deja generalizată în universitatea constănţeană, afecteză procesul educaţional şi în cadrul Facultăţii de Construcţii. Mai mult, lipsa dotărilor de specialitate îngreunează activitatea de cercetare, vitală în demersurile de sporire a vizibilităţii naţionale şi internaţionale a instituţiei. Astfel, una din priorităţiile care se impun este dezvoltarea bazei materiale pentru cercetare a laboratoarelor de analize, determinări şi încercări în construcţii. Tot în sfera cercetării, unul dintre principalele demersuri propuse este stabilirea de parteneriate publice-private între Facultatea de Construcţii şi regii autonome (de genul RAJA, RAJDP, CNADR sau APMC) pentru realizarea de proiecte comune de cercetare şi de valorificare a rezultatelor acestora. Cei prezenţi şi-au arătat susţinerea pentru candidat, felicitându-l pentru complexitatea platformei program, dar şi pentru deschiderea de care dă dovadă, în încercarea sa de a asculta fiecare voce din universitatea constănţeană. Prof. dr. Dănuţ Tiberius Epure continuă seria întâlnirilor cu colectivele fiecărei facultăţi în parte, după ce, într-un timp foarte scurt, de la lansarea oficială a candidaturii şi până în prezent, acesta a reuşit să ajungă la un numitor comun în ceea ce priveşte identificarea problemelor şi priorităţilor cadrelor didactice de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia petrolului, Facultatea de Arte, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole, Facultatea de Drept, Ştiinţe administrative şi Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Educaţie fizică şi Sport, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Facultatea de Teologie, Facultatea de Inginerie mecanică, industrială şi maritimă, Facultatea de Medicină Dentară şi Facultatea de Construcţii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108