Este oficial. Tinerii sub 18 ani cu 1 an de experiență de permis B1 nu vor mai susține proba teoretică pentru categoria B
Este oficial. Tinerii sub 18 ani cu 1 an de experiență de permis B1 nu vor mai susține proba teoretică pentru categoria B
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestÎn Monitorul Oficial a fost publicat documentul care modifică legislația în ceea ce privește obținerea permisului auto. Aceste modificări se referă, în principal, la proba teoretică. Astfel, candidații care beneficiază de noile scutiri vor fi programați direct la proba practică, în funcție de locurile disponibile și de ordinea depunerii solicitărilor. Conform noilor reguli, atât cei admiși la examenul teoretic, cât și cei exceptați de la această probă vor putea susține traseul în perioada de valabilitate a cursurilor de pregătire. Pentru restul candidaților, procedura standard rămâne neschimbată și presupune susținerea probei teoretice și a celei practice în zile diferite.
Modificările care completează prevederile Legii nr. 240/2025 și care stabilesc cine poate beneficia de eliminarea probei teoretice au fost publicate în Monitorul Oficial și sunt aplicabile.
Noile reguli au fost cuprinse în ordinul emis de Ministerul Afacerilor Interne, potrivit cărora șoferii și motocicliștii care au deja experiență în trafic și vor să obțină categorii superioare ale permisului auto, nu vor mai trebui să dea examenul teoretic.
Această modificare legislativă se referă la cei care au permis categoria B1, obținut la 16 sau 17 ani. Potrivit ordinului MAI, dacă au cel puțin un an de experiență la volan, vor putea trece la categoria B fără să mai susțină examenul teoretic.
De asemenea, și cei care dețin permis categoria A1 și au minimum doi ani de experiență vor putea obține categoria A2 fără proba teoretică. Aceeași regulă se aplică și pentru cei care au categoria A2 și vor să treacă la categoria A.
Motivarea celor care au propus și adoptat aceste modificări legislative a fost pentru a simplifica procedurile pentru candidații care au deja experiență în trafic și cunosc regulile de circulație.
De asemenea, același ordin al MAI mai introduce și o prevedere suplimentară pentru persoanele care aveau permis categoria B la 27 decembrie 2025. Acestea vor putea obține categoriile A sau A2 fără examen teoretic, cu condiția să finalizeze cursurile de pregătire teoretică și practică necesare pentru categoria dorită.
Așa cum se preciza în expunerea de motive a proiectului de modificare legislativă, noile reguli urmăresc eliminarea susținerii repetate a probei teoretice pentru șoferii care au deja experiență și cunoștințe privind legislația rutieră.
Astfel, candidații care beneficiază de noile scutiri vor fi programați direct la proba practică, în funcție de locurile disponibile și de ordinea depunerii solicitărilor. Totodată, atât cei admiși la examenul teoretic, cât și cei exceptați de la această probă vor putea susține traseul în perioada de valabilitate a cursurilor de pregătire. Pentru restul candidaților, procedura standard rămâne neschimbată și presupune susținerea probei teoretice și a celei practice în zile diferite.
Întrebarea care se pune și despre care nici parlamentari și nici reprezentanți MAI nu au adresat-o este cum se dovedește experiența de minim un an sau doi ani. Cum știu examinatorii că cel care a împlinit 18 ani și are permis, de exemplu, categoria B1, a condus mașina din momentul în care a luat permisul și până la îndeplinirea vârstei de 18 ani. Dacă respectivul tânăr a condus o mașină adecvată categoriei doar două zile asta înseamnă că este un cunoscător al semnelor de circulație și al legislației rutiere?
În condițiile în care în ultimii ani au existat numeroase accidente rutiere tragice produse de tineri, poate că legiuitorul ar fi trebuit să fie mai restrictiv, nu mai permisiv în ceea ce privește obținerea permisului de conducere.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.1° Constanța 















