Estonia închide frontiera cu Rusia după o tentativă de sabotaj care a vizat o companie din domeniul apărării
Estonia închide frontiera cu Rusia după o tentativă de sabotaj care a vizat o companie din domeniul apărării
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEstonia va închide toate punctele de trecere a frontierei cu Rusia începând cu 1 decembrie, a anunţat duminică ministrul de externe al ţării, în urma unei tentative de sabotaj care a vizat o companie estoniană din domeniul apărării, atac pentru care Tallinn a dat vina pe Moscova, relatează Reuters şi Politico.
Autorităţile estoniene au reţinut în cursul nopţii opt persoane suspectate de o tentativă de incendiere a sediului producătorului de drone Threod Systems, despre care au afirmat că ar fi fost ordonată de serviciul de informaţii militare rus GRU.
Intruşi au fost descoperiţi la sediul Threod Systems din Viimsi, în afara oraşului Tallinn, puţin după ora 3 dimineaţa, sâmbătă, încercând să pătrundă în clădire cu scopul de a-i da foc şi de a provoca o explozie, a declarat duminică procurorul general Astrid Asi.
Personalul de securitate al companiei Threod a oprit atacul înainte ca acesta să poată provoca pagube semnificative, au declarat autorităţile. Opt suspecţi, toţi rezidenţi ai Letoniei vecine, au fost reţinuţi. Cinci dintre aceştia au fost plasaţi în arest preventiv.
Moscova a negat în mod constant acuzaţiile autorităţilor europene privind implicarea sa în operaţiuni de sabotaj.
„Rusia trebuie să înţeleagă faptul că acţiunile ostile împotriva Estoniei au consecinţe”, a declarat ministrul de externe Margus Tsahkna într-o postare pe X.
El nu a precizat cât va dura măsura de închidere a frontierei.
Estonia, stat membru al NATO şi al Uniunii Europene şi un susţinător ferm al Ucrainei, are în prezent trei puncte de trecere a frontierei deschise cu Rusia, la Narva, Luhamaa şi Koidula, care permit trecerea pietonilor şi a mărfurilor, potrivit postului public de televiziune estonian ERR, potrivit news.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.4° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)









.jpeg_t.jpeg)



